Află care opţiuni ale sistemului multimedia distrag atenţia şoferului în timpul conducerii automobilului

De Pavel   |  9 Octombrie, 2017

Distribuie :

Specialiştii fondului "AAA Foundation for Traffic Safety", au efectuat un studiu în care au încercat să afle cât de mult pot distrage şoferul sistemele multimedia instalate în automobilele moderne.

În cadrul acestui studiu au fost selectate pentru analiză 30 de automobile din diferite clase, printre care se numără Audi Q7, Cadillac XT5, Ford F-250, Infiniti Q50, Mazda 3, Honda Civic şi altele. Vehiculele au fost conduse de către de 24 şoferi instructaţi, care utilizau funcţiile multimedia ale maşinilor în timp ce şofau cu viteza de 40 km/h.

În urma testelor, experţii au ajuns la concluzia că cea mai inocentă opţiune a sistemului de entertainment este ajustarea setărilor audio, reglarea volumului şi alegerea frecvenţei radio. Acestea au nevoie de cel mai puţin timp şi atenţie din motiv că deja au intrat în obişnuinţa şoferilor. Pe al doilea loc se clasează apelurile telefonice şi SMS-urile.

Cel mai deranjant în timpul condusului şi care necesită maximă atenţie, este sistemul de navigare, în special procesul de introducere a denumirei locaţiei sau adreselor.

Pe lângă toate, cercetătorii au studiat interfaţa şi organele de control ale sistemelor multimedia. Cele mai comode s-au dovedit a fi sistemele situate pe mijlocul torpedoului, iar cele mai deranjante sunt sistemele care folosesc pentru control roata sau joystick-urile de pe consola centrală.

Dacă ar fi să dăm nişte nume, automobilele care cel mai tare distrag atenţia de la condus sunt Honda Ridgeline, Audi Q7, Volvo XC60, Honda Civic şi Dodge Durango.

Recomandate:

PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna