Alfa Romeo anunță ”întoarcerea legendei” cu un nou model emblematic! (VIDEO)

De Redactor AE   |  2 Martie, 2020

Distribuie :

Un prim teaser al celor de la Alfa Romeo anunță întoarcerea unui nume emblematic pentru istoria producătorului italian de automobile. Este vorba despre o versiune specială, evoluată, al celui mai rapid sedan Alfa Romeo al zilelor noastre.

Alfa Romeo Giulia ar putea primi una din cele două versiuni, sau cine știe, poate chiar ambele, GTA și/sau GTAm. Se pare că Giulia Quadrifoglio Verde nu a reușit să aducă prea mulți clienți în portofoliul companiei, astfel că mizele mari revin acum unor versiuni și mai performante.

Se presupune că V6-le de 2.9 litri, turbo-aspirat, de proveniență Ferrari, ar putea livra cel puțin 620 de cai putere, de la cei 503 CP care îi are în versiunea de bază un QV. Însă nu totul se rezumă doar la CP. Noile GTA/GTAm vor renunța și la confort, în numele secundelor pe circuit.

Așteptați-vă deci la lipsa banchetei spate, instalarea unui roll-cage, fără sisteme multimedia sau aer condiționat, geamuri electrice spate sau alte utilități cu care suntem deja obișnuiți.

Accentul maxim va fi pe sport, iar noua Giulia, ar trebui să iasă cu succes din cele 3.9 secunde până la 100 km/h.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=24&v=8Dzuf9TjUoI&feature=emb_title

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna