Amendă de 158.000 de euro incasată de un șofer de TIR român, după ce a încălcat dur legea în Germania

De Pavel   |  27 Martie, 2021

Distribuie :

Un șofer român și compania de transport la care lucrează s-au ales cu amenzi uriașe în Germania, după ce polițiști au descoperit mai multe nereguli, cum ar fi că bărbatul a stat la volan timp de 63 de ore, aproape fără oprire.

Acum, șoferul trebuie să achite o amendă de 39.500 de euro, în timp ce firma de transport are de achitat 118.500 de euro, informează Nieuwsblad Transport.

Autoritățile germane au aplicat aceste sancțiuni în urma unei anchete care a durat opt luni de zile. Pe lângă faptul că șoferul nu a respectat timpii de odihnă, au ieșit la iveală și alte încălcări ale legislației rutiere.

Șoferul român a mai fost oprit de polițiștii germani și în iunie 2020. În timpul inspecției, s-a dovedit că bărbatul a umblat la tahograf, iar datele au fost manipulate. În plus, a folosit un permis de conducere care nu-i aparținea.

Oamenii legii germani a reușit în cele din urmă să afle prin cardul de combustibil al șoferului unde și când a realimentat ultima dată și a stabilit cât timp a condus fără oprire pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Recomandate:

Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos - Photo
Noutăți
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos

Mercedes-Benz duce segmentul monovolumelor într-o zonă neașteptată: lux extrem. Viitorul VLS promite să redefinească complet ideea de „van”, mai ales printr-o versiune sub sigla Mayb

Inna
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare - Photo
Noutăți
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului, din capitală, va fi reabilitată. Informația a fost comunicată de către Ion Ceban, primarul capitalei. Potrivit edilului, reabilitarea va avea loc în acest an. Ce

Inna
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public - Photo
Sociale
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public

În contextul unor tensiuni energetice și economice tot mai mari, autoritățile de la Chișinău lansează un mesaj către populație: solidaritatea și schimbarea obiceiurilor de zi cu zi ar putea

Inna
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto - Photo
Sociale
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto

Sute de permise au fost anulate după ce autoritățile au descoperit o rețea amplă de fraudare a probei teoretice, susținută cu tehnologie ascunsă și metode ingenioase.652 de permise de conducere au

Inna
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova - Photo
Sociale
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova

Amenzile rutiere care vor fi aplicate în alte țări, ar putea fi recunoscute și executate pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens este examinat de Comisia ju

Inna
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat - Photo
Sociale
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat

Una dintre arterele importante din sectorul Buiucani, este supusă renovării. Potrivit lui Ion Ceban, pe această stradă circulă zilnic mii de mașini și strada a ajuns într-o stare deplorabilă.&nb

Inna