Aprobat! Mașinile cu volan amplasat pe dreapta, vor putea circula și seara pe teritoriul RM

De Inna   |  29 Februarie, 2024

Distribuie :

În cadrul ședinței de astăzi, 29 februarie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un amendament prin care se va permite automobilelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă să circule pe drumurile publice ale țării și seara. Amendamentul a fost adoptat în cooperare cu MAI.

Odată cu adoptarea amendamentului, Republica Moldova va prelua practica altor țări europene precum Germania, Cehia, Croația sau Spania, care permit circulația unor astfel de autovehicule cu condiția că proprietarul va executa acele modificări tehnice pentru garantarea siguranței celorlalți participanți la traficul rutier.

Mai exact, este vorba despre adaptarea asimetrică a farurilor sau folosirea unor abțibilduri speciale care se vor aplica direct pe farurile automobilului.


"Prin stabilirea cadrului normativ național în corespundere cu cadrul de reglementare european, vom asigura dreptul cetățenilor de a circula liber și de a veni mai des acasă la cei dragi", a menționat Radu Marian, deputat în Parlament. 

Potrivit deputatului, Ministerul Afacerilor Interne are la dispoziție o lună pentru a adopta regulamentul și cerințele tehnice.

Recomandate:

Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna