Aşteptări neîmplinite. Alfa Romeo Giulia s-a vândut mult mai rău decât sperau italienii

De Redactor AE   |  9 Iunie, 2017

Distribuie :

Speranţele italienilor s-au năruit după ce Alfa Romeo Giulia a reuşit să convingă puţin peste 20.000 de clienţi, deşit prognozele erau mult mai optimiste.

Sergio Marchionne aștepta să vândă între 75.000 și 100.000 de unități Alfa Romeo Giulia, însă în primele 12 luni de la lansare au fost livrate numai 19.000 de bucăți în Europa şi alte 1600 de exemplare în SUA.

Marea speranţă a constructorului italian şi modelul-cheie, Alfa Romeo Giulia, trebuia să reînvie marca în faţa cumpărătorilor. Alături de SUV-ul Stelvio, Giulia urma să scoată din umbră brandul şi să fie o alternativă demnă în faţa germanilor. Realitatea însă este alta, una mult mai dură.

De trei ori mai puţin. De la 75.000 la 20.500 unităţi nu este un rezultat chiar optimist, mai ales că de mai bine de patru luni de zile, sedanul este disponibil şi în SUA. Conform analiștilor de la JATO Dynamics, Alfa Romeo a vândut 18.908 unități Giulia între mai 2016 și aprilie 2017, primul său an plin de prezență în showroom-uri. La acestea se adaugă cele 1600 de exemplare Giulia vândute de Alfa Romeo în SUA.

Există o părere, care spune că cifrele reduse sunt în mare parte din cauza faptului că Alfa Romeo a renunțat la dezvoltarea unei versiuni break a modelului său în condițiile în care piețele europene de mare volum (Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și Franța) mizează pe acest tip de caroserie în segmentul mediu premium.

Speranța celor de la Alfa Romeo la o creștere serioasă a vânzărilor pare a sta în SUV-ul Stelvio, adică exact modelul în favoarea căruia șefii Alfa au renunțat la o eventuală variantă break a lui Giulia.

Recomandate:

Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna