Atenție șoferi! Urmează 2 săptămâni în care polițiștii vor desfășura operațiunea „Pietonul”

De Inna   |  9 Februarie, 2024

Distribuie :

Poliția Republicii Moldova informează că în perioada 12 - 24 februarie curent, pe întreg teritoriul țării se vor desfășura activități, care au scopul reducerii numărului de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. 

În acest context, oamenii legii reamintesc despre faptul că neacordarea priorității legale pietonilor se sancționează cu amendă de la 1.500 la 1.800 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare. Acțiunile specificate, săvârșite repetat în cursul aceluiași an, se sancționează cu amendă de la 2.250 la 2.500 de lei cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile. 

Pietonii, și ei sunt pasibili de sancțiune. Cei care ignoră semnele de dirijare a traficului rutier, traversează  neregulamentar partea carosabilă sau se deplasează în locuri interzise sunt amendați cu până la 450 de lei.   

De asemenea, polițiștii precizeaƶă că pe parcursul lunii ianuarie, pe teritoriul țării au fost înregistrate 52 de accidente cu implicarea pietonilor. Iar în consecință, 11 persoane au decedat, în timp ce 42 au fost traumatizate.

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna