Au abandonat 18.000 de mașini, în doar 2 luni de zile!

De Redactor AE   |  9 Aprilie, 2020

Distribuie :

Parcul de automobile, oferite spre închiriere în unul dintre cele mai mari aeroporturi din Hawaii s-a transformat într-un cimitir de mașini. Cum și de ce? Aflați în cele ce urmează.

Virusul, despre care toată lumea a obosit deja să vorbească, a afectat enorm de mult turismul. Din cele 20.000 de mașini, puse la dispoziție turiștilor, acum sunt exploatate doar circa 2.500 de autoturisme. Și atunci apare întrebarea firească, ce facem cu restul, circa 18.000? Unde la parcăm? Unde le ținem?

Iar soluția, singura soluție de fapt, arată ca un cimitir de mașini abandonate. Pe o suprafață de zeci de kilometri, separate în porțiuni mai mari sau mai mici, au fost parcate una lângă alta, la distanță de câțiva centimetri, toate mașinile care nu pot fi puse în circulație.

În soare, vânt, arșiță și praf, se usucă practic, 18.000 de mașini, care nici măcar în poze nu încap toate!

La prima vedere, nimic strașnic sau ieșit din comun. Însă pericolul ca un mic incendiu, apărut la un singur automobil să distrugă o flotă întreagă, cum s-a întâmplat recent cu 3.500 de automobile în SUA, este oricând un scenariu realist.

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna