BMW a obligat o companie din India să-și schimbe numele și logo-ul!

De Pavel   |  2 Aprilie, 2020

Distribuie :

Compania BMW își apără cu mare grijă brandul. Astfel, recent bavarezii au acționat în judecată constructorul indian de vehicule electrice DMW, pe motiv de paronimie. Nemții insistă că atât denumirile, cât și logo-urile companiilor par a fi asemănătoare.

Într-un final, după ce instanța a studiat pretenția celor de la BMW, le-a dat câștig de cauză. În această ordine de idei, indienii de la DMW vor fi penalizați pentru ”folosirea unui nume (și a unui logo) care ar putea să inducă în eroare clienții”.

Potrivit judecătorilor care s-au ocupat de acest caz, alegerea și folosirea de către DMW a acestui nume și a logoului aferent „pare să fie un gest necinstit, cu intenția de a obține un avantaj în materie de reputație', transmite Hindustan Times.

Este posibil să inducă în eroare oamenii de rând, cu inteligență medie”, a conchis instanța.

Într-un final, tribunalul din India le-a interzis celor de la DMW să producă, în scop de comercializare sau promovare, produse care poartă numele și logo-ul actual al brandului.

În cazul în care nu ați auzit de DMW, în continuare vedeți o prezentare video a produselor direct de la sursă.

https://youtu.be/7qnOVrrYS34

Recomandate:

În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna