BMW iNEXT 2021 își testează mușchii într-un antrenament ”sub acoperire”, pe Nurburgring

De Auto Expert   |  11 Iunie, 2020

Distribuie :

BMW iNEXT, prognozat să intre pe piața SUV-urilor electrice la sfârșitul acestui an, este răspunsul concernului din Munchen pentru competitori ca Audi e-tron, Jaguar I-Pace, Tesla Model Y și Mercedes-Benz EQC.

Cei drept nu se cunoaște încă sigur nici numele final ce-l va purta și nici aspectul total despachetat.

Dar BMW-ul, fie el și proaspăt proiectat, nu-și uită patrimoniul sportiv. Iată de ce, cel mai firesc loc unde poate fi întâlnit noul concept este celebrul circuit german pentru o primă evaluare a performanțelor, siguranței și durabilității tuturor subansamblurilor.

Nu de alta, dar e necesară cimentarea unei imagini favorabile până la lansarea ofcială, pentru a asigura succesul noii creații. 

Elementele exterioare, chiar dacă sunt camuflate oferă, totuși, o idee despre silueta acestuia. Nelipsite sunt grila radiatorului falsă, devenită deja tradițională, dar într-o redacție actuală, restilizată, farurile ce-i oferă un aspect agresiv, dar și roțile ce-i oferă o statură bine infiptă.

Sistemul de propulsie eDrive utilizat, a ajuns la a cincea iterație și este capabil de până la 530 cai putere datorită bateriei integrate de 80 kWh, care de altfel oferă o autonomie de circa 640 km.

Nu uităm nici de dinamică. Simbioza celor două ar trebui să garanteze un sprint de la 0-100 km/h în mai puțin de 4 secunde.

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG GT XX Electric doboară 25 de recorduri mondiale pe circuitul Nardo - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG GT XX Electric doboară 25 de recorduri mondiale pe circuitul Nardo

Mercedes-Benz a reușit o performanță impresionantă cu noul concept electric Mercedes-AMG GT XX, care a stabilit cel puțin de 25 de recorduri mondiale pe faimosul circuit Nardo din Italia. Printre

Inna
Contrabandă de automobile în valoare de 3 milioane lei. Trei persoane au fost reținute în Chișinău și Ialoveni - Photo
Sociale
Contrabandă de automobile în valoare de 3 milioane lei. Trei persoane au fost reținute în Chișinău și Ialoveni

Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Poliția de Frontieră, au anunțat reținerea a trei persoane implicate într-un dosar de contrabandă cu automobile în valoare de aproximativ 3 milioa

Inna
Mercedes-Benz lansează un program de reciclare a mașinilor uzate în parteneriat cu TSR Group - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz lansează un program de reciclare a mașinilor uzate în parteneriat cu TSR Group

Mercedes-Benz își consolidează strategia de sustenabilitate prin lansarea unui proiect-pilot dedicat reciclării și reutilizării vehiculelor ajunse la final de viață.Pentru implementarea aces

Inna
Noul Audi Q3 Sportback: tehnologii moderne, motorizări variate și versiune plug-in hybrid cu autonomie extinsă - Photo
Noutăți
Noul Audi Q3 Sportback: tehnologii moderne, motorizări variate și versiune plug-in hybrid cu autonomie extinsă

Audi a prezentat oficial noua generație Q3 Sportback, un SUV coupe care aduce un design rafinat, tehnologii de ultimă generație și o gamă de motorizări diversificată, inclusiv opțiunea plug-in hybrid

Inna
Volkswagen testează un posibil Golf R 350 pe Nürburgring: detalii despre noul prototip de performanță - Photo
Noutăți
Volkswagen testează un posibil Golf R 350 pe Nürburgring: detalii despre noul prototip de performanță

Circuitul Nürburgring Nordschleife rămâne locul preferat de marii constructori auto pentru dezvoltarea și testarea viitoarelor modele de performanță. Aici au fost surprinse recent imagini c

Inna