BMW publică informații noi despre viitorul M4! Motor de 510 CP și debut programat spre sfârșitul anului 2020

De Pavel   |  16 Aprilie, 2020

Distribuie :

În septembrie 2019, la Salonul Auto de la Frankfurt, cei de la BMW au prezentat Concept 4, prototipul nemților care anticipa designul viitorului Seria 4.

Potrivit unor surse apropiate constructorului bavarez, noua generație Seria 4 va fi prezentată publicului în luna iunie, în cadrul unui eveniment special difuzat online. Fanii modelelor M la fel sunt în așteptare, pentru a vedea noul M4 care a primit modificări majore.

Recent, un prototip al viitorului M4 a fost spionat pe circuitul Nurburgring, iar potrivit celor mai actuale rapoarte, acesta va debuta la finalul anului 2020.

Noul BMW M4 va împrumuta motorizarea pregătită de nemți pentru viitorul M3. În această ordine de idei, modelul de performanță urmează să primească un benzinar în șase cilindri cu indexul S58 de 3.0 litri volum, capabil să dezvolte 480 CP și 600 Nm, sau 510 CP și 600 Nm în versiunea Competition.

La fel, zvonurile spun că Seria 4 va fi disponibil atât într-o versiune cu tracțiune spate și cutie manuală, cât și într-o variantă cu tracțiune integrală și transmisie automată, ceea ce înseamnă că aceleași configurații vor fi introduse și pe M4.

Recomandate:

Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna