BMW X5 xDrive40e desemnat Rescue Car pentru Formula E 2016

De Redactor AE   |  26 August, 2015

Distribuie :

BMW a dezvăluit un nou vehicul de însoţire pentru campionatul 2016 al Formula E. Acesta este noul hybrid din gama de modele X5 care se va alătura flotei deja existente compuse din maşina de "doctori" BMW i3 dar şi Pace-Car-ul BMW i8. X5-ul însă, va avea rolul de cărăuş care să asigure asistenţă la transportarea bolizilor.

Formula E este o ramură relativ tânără a sportului auto care a fost înfiinţată de către conducerea FIA în urmă cu numai 3 ani, în 2012. Un an mai târziu, 2013, a avut loc şi prima cursă de inaugurare iar de atunci lucrurile au avansat şi mai mult. Acum, BMW se pregăteşte să asiste la campionatul din 2016, iar pentru a se face bine văzut, s-a asigurat că îşi prezintă şi modelele cele mai eco-friendly, menţionate anterior, i3-ul, i8-ul dar şi X5-ul.

SUV-ul cu propulsie de tip plug-in hybrid este pus în mişcare de un motor cu ardere internă de 2.0 litri volum şi un motor electric, alimentat de bateria de 9 kWh putere. Puterea totală a acestora ajunge la 313 CP şi 450 Nm de cuplu motor, garantând un consum de carburanţi de mai puţin de 3 litri la sută în regim hybrid! În regim full electric, bavarezul poate parcurge o distanţă de 30 de kilometri.

Alte caracteristici de menţionat sunt sprintul de la zero la o sută în 6.8 secunde în timp ce viteza maximă atinsă ajunge la 210 km/h.

688704001204955280

Recomandate:

Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna