CANADA: Nu lăsați cerbii să vă lingă mașinile! (VIDEO)

De Redactor AE   |  18 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Sună amuzant, dar nu e o glumă. Autoritățile canadiene avertizează populația, în legătură cu noua obsesie a unor mamifere mari și îndeamnă automobiliștii să fie mai responsabili. Cum să înterzici unui elan să se apropie de mașina ta? Greu de imaginat...

Elanul - un mamifer sălbatic, fiind cel mai mare reprezentant al familiei cerbilor. Se distinge prin marile coarne palmate pe care le poartă masculii și poate ajunge până la o înălțime de 2.1 metri cu o lungime de 3.2 metri. Se întâlnește în pădurile din emisfera nordică, în zona temperată și subarctică, acoperind un areal ce cuprinde ScandinaviaSiberia și jumătatea nordică a Americii de Nord.

Și se pare că ultimii, au îndrăgit prea mult elanii, încât se încearcă interacționarea cât mai des cu acese mamifere. Cel mai nou obicei descoperit, linsul mașinii! Așa cum iarna, drumurile pe care se circulă sunt acoperite cu sare, acest condiment de bucătărie ajunge și pe caroseria vehiculelor, iar familia de cerbi a înțeles deja că este o sursă bună pentru degustări. 

Se pare că elanul iubește sarea și astfel și-a făcut un obicei nou! Autoritățile însă nu sunt deloc încântate de acțiunile oamenilor și anunță amenzi de până la 25.000 de dolari pentru cei ce nu respectă îndemnul și interdicția de a nu se amesteca „în treburile interne” ale naturii. 

x
x

 

 

Recomandate:

Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna