Ce-ar fi să poți alege, perioada când să fii privat de dreptul de a conduce? Ideea aparține unui parlamentar

De Redactor AE   |  9 Septembrie, 2019

Distribuie :

Un parlamentar român s-a gândit că ar fi bine ca, în cazul suspendării provizorii a permisului auto, un conducător auto să își poată alege, în intervalul de un an de la data infracțiunii pentru care a fost sancționat, perioada în care suspendarea să devină efectivă, scrie profit.ro, citat de bizlaw.md.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat și urmează acum să fie dezbătut în Camera Deputaților. Termenul de adoptare tacită a proiectului s-a împlinit chiar în prima săptpămână de reluare a activității parlamentare, iar senatorii din comisia de specialitate nu și-au făcut timp pentru a întocmi un raport pentru votul din plenul Senatului, așa că inițiativa a fost adoptată fără dezbatere.

Guvernul s-a opus proiectului de lege, care arată că printr-o astfel de măsură nu s-ar mai atinge scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. În plus, Executivul mai arată că prevederea ar putea conduce la încălcarea Constituției, de vreme ce în cazul altor sancțiuni nu există astfel de opțiuni. 

Deputatul ALDE Ștefan Băișanu este cel care s-a gândit la posibilitatea alegerii intervalului de suspendare a permisului și, în loc să modifice Codul Rutier, a ințiat un proiect de lege distinct. Inițiativa legislativă prevede că:

 - În cazul suspendării provizoriu a permisului auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a savârșit-o.

- Excepțiile de la această prevedere o fac faptele deosebit de grave, care prezintă un pericol social, fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite de aceasta - infracțiuni.

- Conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a savârșit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale. 

Prevederile prezentei inițiative legislative vin în ajutorul șoferilor profesioniști și nu numai, care se aleg cu suspendarea permisului de conducere iar pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân ”fără pâine”. Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor”, consideră autorul proiectului.

Deputatul își exprimă, totodată, speranța că inițiativa sa legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politică. Ce părere aveți dacă s-ar adopta și la noi, o astfel de modificare?

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna