Ce zici de o limuzină extravagantă BMW 750i în culoarea Fire Orange?

De Redactor AE   |  19 Aprilie, 2017

Distribuie :

Încă de la lansare, noul BMW Seria 7 în caroseria G11/G12 a fost maşina despre care spuneam că este cel mai non-limo şeptar produs vreodată, iar hainele sport îi sunt cele mai potrivite. O dovadă în ajutorul acestei afirmaţii, dar şi faptul că BMW nu ştie să facă limuzine, o vedeţi mai jos.

Chiar dacă are peste cinci metri lungime şi un interior super dotat cu tehnologii şi inovaţii de ultimă oră, care îţi asigură confortul desăvârşit, totuşi nu mi se suceşte limba să numesc acest 750i chiar o limuzină. În special după ce mama uzină i-a aplicat o nuanţă foarte deosebită Fire Orange.

Dealerul din SUA care a comandat maşina a ridicat lista de dotări până la pragul de 135.030 de dolari. Aici a fost inclus şi motorul V8 twin-turbo, care dezvoltă în jur de 445 cai putere, jantele 21 inch, accesorii din carbon, accente de shadow line în locul celor cromate, pachetul M Sport, lemnul masiv, tapiţeria din piele cu cusături în formă de carouri, scaunele cu funcţia de masaj, blocuri optice LED, plafonul panoramic Sky Lounge sau instalaţia audio Bowers & Wilkins.

Cu accentul pe performanţă, "limuzina" sprintează de la zero la 60 mile (96 kmh) în oar 4.6 secunde, iar viteza maximă a rămas limitată la 250 km/h.

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna