VIDEO: Conduce un Mercedes-Benz, înjură şi ameninţă şi se prezintă drept şef-adjunct al Poliţiei Rutiere

De Redactor AE   |  24 Ianuarie, 2018

Distribuie :

Anii 90 s-au sfârşit demult, dar pe semne că nu pentru toţi încă. Printre noi, mai există oameni prea bine acomodaţi cu comportamentul primitiv şi care încearcă să îi umilească pe cei din jur cu tot dinadinsul. Din fericire, nu tuturor le reuşeşte.

Site-ul realitatea.md a făcut publică o astfel de scenă, în care un şofer, potrivit descrierii de mai sus, încearcă să îl intimideze pe un alt participant la trafic. Conflictul s-a iscat după ce pe strada N. Testemițeanu, şoferul SUV-ului german a efectuat o manevră bruscă. Uterior, a trecut de pe o bandă pe alta la semafor, iar o dată ce a fost claxonat, a început să amenințe. Mai mult, acesta a coborât din mașină și s-a prezentat drept șef-adjunct al Poliției Rutiere.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 18:18. În acest sens, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) a anunțat că s-a autosesizat și a înregistrat cazul pentru documentarea încălcării săvârșite.

Totodată, INP menționează că șoferul cu pricina nu este angajat al poliției așa cum a declarat în filmuleț. De altfel, acesta, pe parcursul anului precedent, a avut trei încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, și anume, depășirea limitei de viteză, încălcarea regulilor de oprire și neacordare de prioritate pietonilor și altor participanți la trafic, și nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră.

Recomandate:

Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna