De astăzi permisul de conducere internațional poate fi perfectat și în regim de urgență!

De Pavel   |  2 Octombrie, 2018

Distribuie :

Agenția Servicii Publice anunță pe pagina sa web că, începând de astăzi, 2 octombrie 2018, doritorii vor putea solicita eliberarea permisului de conducere internațional, inclusiv la urgență. Serviciul va fi prestat în termen de 6 ore, 24 de ore, 3, 5 și 15 zile lucrătoare. Prețurile pentru eliberarea documentului în timpi restrânși vor fi identice cu cele pentru permisul național.

Astfel, prețul pentru eliberarea actului în 24 de ore constitue 1.600 de lei, exact cât se achită pentru cel național. La o lună de la lansarea permiselor auto internaționale, au fost depuse 309 cereri.

Reamintim că, ASP a început să primească cereri pentru eliberarea permisului de conducere internațional din 3 septembrie curent. Timp de o lună instituția a recepționat 309 de solicitări de acest fel. Documentul este perfectat la solicitare, în baza permisului de conducere naţional, pentru un termen de până la trei ani.

Pentru a intra în posesia permisului de conducere internațional doritorii trebuie să prezinte următoarele documente: actul de identitate, permisul de conducere național de tip nou, modelul 2008 sau 2015, cu statut valabil, dovada achitării tarifului stabilit și cererea-tip.

Permisul de conducere internațional este valabil la conducerea vehiculelor în traficul internaţional numai în prezenţa permisului de conducere naţional. Posesorii documentului vor putea conduce liber în 83 de țări din lume, semnatare ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere încheiată la Viena în 1968.

La fel, ASP precizează că, actul își va pierde valabilitatea la anularea dreptului de a conduce vehicule și la retragerea permisului de conducere naţional. Un alt permis de conducere internațional va putea fi eliberat, la solicitare,  în cazul în care persoana obține un nou permis de conducere naţional.

Recomandate:

Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna