Deja în acest an, Cayenne va primi o versiune pur electrică. Automobilul a fost observat pe drumurile publice

De Inna   |  7 Iulie, 2023

Distribuie :

Versiunea electrică a SUV-ului de performanță de la Porsche a apărut într-o imagine spion. Noul Cayenne a fost surprins pe drumurile publice, în timpul testelor. 

Recent, Porsche a confirmat că SUV-ul Cayenne va primi o versiune cu zero emisii. Modelul a putut fi observat și în câteva schițe, în care s-au remarcat câteva asemănări estetice cu Porsche Taycan. Acum, în premieră, avem ocazia să vedem și câteva imagini reale cu noul model. 

După cum relevă și schița inițială, viitorul Cayenne electric va avea o siluetă diferită față de actualul Cayenne, cu o caroserie parcă desenată sub forma unui coupe și cu un design al farurilor aproape copiat de la modelul Taycan. Iar în partea din spate, observăm stopurile amplasate pe plan orizontal, precum și o evacuare dublă falsă. 

Reamintim că viitorul Cayenne va avea la bază platforma PPE, motiv pentru care SUV-ul german ar putea beneficia de o arhitectură de 800 de volți și de un propulsor electric cu două motoare, care ar putea livra circa 600 CP, alimentate de o baterie de aproximativ 100 de kWh. Noul model va fi lansat abia în 2026.

Recomandate:

Mercedes-Benz va produce SUV-ul GLC în SUA până în 2027, ca răspuns la noile tarife comerciale - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz va produce SUV-ul GLC în SUA până în 2027, ca răspuns la noile tarife comerciale

Mercedes-Benz a confirmat extinderea activităților sale de producție în SUA, anunțând că modelul său de top, SUV-ul GLC, va fi asamblat în fabrica din Alabama până în anu

Inna
Fiat 500 Ibrida: primele imagini oficiale și detalii despre viitorul model hibrid produs la Torino - Photo
Noutăți
Fiat 500 Ibrida: primele imagini oficiale și detalii despre viitorul model hibrid produs la Torino

Fiat prezintă primele imagini cu noul 500 Ibrida, model hibrid bazat pe versiunea electrică. Producția începe în T4 2025, la uzina Mirafiori din Torino.Fiat a dezvăluit primele imagini

Inna
Trafic suspendat, timp de o lună, în centrul capitalei. Șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență la volan - Photo
Sociale
Trafic suspendat, timp de o lună, în centrul capitalei. Șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență la volan

Circulația rutieră pe strada George Coșbuc va fi totalmente suspendată. Potrivit Poliției Naționale, măsura va fi valabilă în perioada 13 mai - 11 iunie. Circulația rutieră va fi suspen

Inna