Designerul rus Selipanov se transferă de la Bugatti la Hyundai, pentru a da naştere noului brand de lux Genesis

De Redactor AE   |  9 Decembrie, 2016

Distribuie :

Genesis, a anunţat că au un nou angajat contractat, care urmează să se transfere la sediul companiei începând cu luna ianuarie a lui 2017. Este vorba despre Alexander Selipanov, omul care va ocupa funcţia de designer-şef.

Selipanov Alexander, cunoscut deseori şi ca Sasha şi-a obţinut prima diplomă în designul auto în California, la Colegiul de Artă şi Design, fiind apoi angajat la Volkswagen Design Center în Germania. A participat la numeroase proiecte ale VW Group iar în 2010 a trecut deja în echipa celor de la Lamborghini, fiind implicat la designul exterior al lui Huracan.

În 2014 Selipanov a fost numit şef de departament design exterior la Bugatti, unde a proiectat conceptul Vision Gran Turismo şi bineînţeles, superbul model Chiron. Iată că nici aici nu se va reţine mult pentru că urmează să îşi continuie cariera deja la Genesis.

Sasha a mărturisit că este foarte entuziasmat de tot ce se întâmplă şi că mai rar poţi avea ocazia să iei parte la naşterea unui brand de automobile absolut nou, să fii parte a istoriei acestuia, motiv pentru care, abia aşteaptă să îşi aducă aportul.

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna