DEZMINȚIRE. Iată câți litri de motorină au încăput în Dacia Logan 1.5dCi

De Redactor AE   |  21 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Știrea de astăzi, în care un consumator s-a plâns pe faptul că ar fi fost ”mințit” la pompă, s-a adeverit a fi un experiment glorios. Mai mulți cititori au reacționat în comentarii iar știrea a devenit virală în scurt timp.

Șocat de situație, dar și de viteza cu care s-a răspândit noutatea, proprietarul Logan-ului a sters în scurt timp postarea de pe profilul personal de Facebook, preferând să mai aștepte până va fi clarificat totul, făcute măsurătorile și calculate erorile.

Între timp noi am apelat la Daac Hermes, importator oficial Dacia Logan în Moldova pentru a afla mai multe, cum este posibil ca într-un rezervor, aparent de 50 de litri (volum menționat în manualul utilizatorului) să încapă cu până la 30% mai mult!

Am început căutările în service, apoi la domnii de la vânzări și am ajuns la inginerul principal de garanție, care s-a oferit să ne ajute și să trimită o interpelare colegilor de vânzări din România. Așteptăm deci un răspuns și din partea lor.

Între timp, în prezența sefului stației, a consumatorului și a reprezentanților companiei Rompetrol, Logan-ul a fost parțial dezmembrat iar cu ajutorul unei pompe au extras tot combustibilul din rezervor.

Potrivit măsurătorilor efectuate în rezervor nu erau 64 de litri ci 68! Întrebați de cum este posibilă o astfel de eroare, inginerul Daac Hermes a presupus că poate fi o diferență de vreo 10 litri, în tot sistemul de alimentare, inclusiv în conducta de la gura rezervorului și până la rezervorul propriu-zis.

Astfel că nu avem altă opțiune decât de a publica o dezmințire oficială în acest sens. Mai jos vedeți și pozele din timpul extragerii și măsurătorilor, la care din păcate, nu am putut asista.

P.S. Așteptăm în continuare un răspunsul de la Daac Hermes și nu am renunțat la ideea de a testa singuri, volumul unui rezervor de Dacia Logan, cu tot cu conducta de alimentare. Dacă ne puteți ajuta cu piesa respectivă, vă rugăm să ne scrieți!

https://autoexpert.md/diverse/sociale/la-o-benzinarie-din-oras-i-au-turnat-64-de-litri-de-diesel-intr-un-rezervor-de-50-de-litri/

Recomandate:

Kia lansează pachetul Entertainment: Netflix și YouTube direct din mașină pe modelele EV3, Sportage și viitoarele modele - Photo
Noutăți
Kia lansează pachetul Entertainment: Netflix și YouTube direct din mașină pe modelele EV3, Sportage și viitoarele modele

Kia face un pas important spre îmbunătățirea experienței la bord prin lansarea unui nou serviciu de streaming destinat exclusiv clienților europeni. Noua funcționalitate poartă numele Kia Entert

Inna
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e - Photo
Noutăți
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e

Honda își consolidează prezența în segmentul electric cu un nou concept urban, denumit Super EV, care va fi dezvăluit oficial în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, unul di

Inna
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare - Photo
Noutăți
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare

Audi a decis să schimbe radical direcția strategiei sale de electrificare. Deși anterior anunțase că va opri producția de modele cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2033, constr

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S

Porsche continuă să redefinească performanța în segmentul electric prin noul Taycan Turbo GT, care a doborât recent un record important la Road Atlanta. Modelul 100% electric a parcurs tur

Inna
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură - Photo
Sociale
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în contextul executării unor lucrări majore de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare. În lunile iunie și iul

Inna
Ford lansează ediția specială Sound Edition pentru Puma, Puma Gen-E și Kuga: sistem audio îmbunătățit și design exclusiv - Photo
Noutăți
Ford lansează ediția specială Sound Edition pentru Puma, Puma Gen-E și Kuga: sistem audio îmbunătățit și design exclusiv

Ford deschide un nou capitol în gama sa europeană cu lansarea seriei speciale Ford Collection, o linie de modele care combină estetica modernă cu specificații tehnice îmbunătățite. Primul

Inna