Doi inspectori de patrulare au fost reţinuţi pentru luare de mită de la un şofer beat!

De Redactor AE | 2 Iulie, 2015
Au cerut 1000 de euro mită de la un șofer, dar au fost reținuți de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu Procuratura Anticorupție.
Este vorba despre doi inspectori de patrulare, care au fost reținuți în seara zilei de ieri, 1 iulie, pe strada Muncești din capitală. În momentul reținerii cei doi se aflau în mașina de serviciu și aveau la ei suma de bani. În urma măsurilor speciale de investigaţie efectuate de către angajații Direcției Combaterea Corupției din cadrul SPIA al MAI, s-a stabilit că inspectorii de patrulare au pretins banii de la conducătorul auto, care fusese prins în stare de ebrietate la volan.
În schimbul banilor, poliţiştii urmau să distrugă rezultatele testelor de alcoolimie deja efectuate şi să emită o decizie favorabilă în privinţa acestuia. La moment aceștia se află în izolator, fiind puși sub arest pentru 72 de ore. Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura Anticorupție