Doi șoferi cercetați penal după ce au refuzat să treacă testarea alcoolscopică și au încercat să ofere mită polițiștilor

De Pavel   |  20 Mai, 2022

Distribuie :

În dimneața zilei de 20 mai, în jurul orei 03:00, polițiștii de patrulare care se aflau la serviciul de supraveghere a circulației rutiere au stopat în localitatea Giurgiulești din raionul Cahul un BMW la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani din aceeași localitate.

În timpul documentării polițiștii au observat că de la bărbat se simte un miros puternic de alcool, motiv pentru care i-a fost propusă testarea alcoolscopică. Șoferul a refuzat categoric, ba mai mult, a avut tentativa de a propune bani polițiștilor pentru a nu documenta cazul. 

Deși polițiștii i-au explicat conducătorului auto prevederile legislației și răspunderea pe care o poartă în cazul coruperii polițiștilor, acesta oricum a continuat acțiunile ilegale lăsând în portiera automobilului de serviciu bani în sumă de 300 de euro.

Imediat, șoferul a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transmis unei rude.

Un alt caz similar a avut loc, ieri, în satul Țarigrad din raionul Drochia, unde un bărbat de 62 de ani fiind la volanul unui VAZ a fost stopat de polițiști pentru conducerea haotică pe drumul din localitate.

Conducătorului auto i-a fost propusă testarea alcoolscopică, acesta categoric a refuzat, a urcat la volanul automobilului și a plecat de la locul unde fusese stopat. Acesta a fost depistat de polițiști în apropiere de domiciliul său, ulterior fiind însoțit la sectorul de poliție pentru investigații.

În biroul de serviciu, bărbatul a propus polițiștilor mită în sumă de 1.200 de lei pentru a nu înregistra cazul.

Deși a fost somat să înceteze acțiunile ilegale, acesta a continuat să se manifeste agresiv și a aruncat banii pe masa polițistului. Acțiunile ilegale ale bărbatului urmează a fi cercetate în cadrul unui proces penal. 

Cazurile au fost înregistrate și urmează a fi investigate conform legislației, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandate:

Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice - Photo
Noutăți
Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice

Două dintre uzinele Ford situate în vestul Germaniei se pregătesc pentru o grevă majoră, conform declarațiilor făcute de liderul consiliului de administrație al companiei.Decizia vine î

Inna
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne - Photo
Sociale
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne

Guvernul Republicii Moldova a dat undă verde semnării unui acord bilateral cu Letonia care prevede recunoașterea și echivalarea permiselor de conducere emise în cele două state. Măsura va permit

Inna
Skoda Fabia ajunge la 5 milioane de exemplare produse și rămâne în producție și după 2030 - Photo
Noutăți
Skoda Fabia ajunge la 5 milioane de exemplare produse și rămâne în producție și după 2030

Skoda a produs recent mașina Fabia cu numărul 5.000.000, marcând astfel un moment important pentru unul dintre cele mai populare modele ale sale. Lansată în 1999, Fabia a devenit rapid un

Inna
Judecătoria Chișinău obligă SFS să ofere date despre veniturile Magda Tur, compania care se ocupă de evacuarea automobilelor - Photo
Sociale
Judecătoria Chișinău obligă SFS să ofere date despre veniturile Magda Tur, compania care se ocupă de evacuarea automobilelor

Asociația Juriștii pentru Drepturile Omului a obținut victorie în instanță, într-un caz legat de transparența autorităților publice. Este vorba despre un proces cu Serviciul Fisc

Inna
Șofer prins beat la volan în Durlești. Avea 0.80 mg/l alcool în aerul expirat și a fost reținut pentru 72 de ore - Photo
Sociale
Șofer prins beat la volan în Durlești. Avea 0.80 mg/l alcool în aerul expirat și a fost reținut pentru 72 de ore

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui automobil de model VAZ, a fost oprit de inspectorii Secției Patrulare Chișinău a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INS

Inna
Opel va lansa noi modele electrice de performanță sub marca GSe, inclusiv un SUV sportiv - Photo
Noutăți
Opel va lansa noi modele electrice de performanță sub marca GSe, inclusiv un SUV sportiv

Opel a anunțat că urmează să lanseze mai multe modele electrice de performanță, care vor purta emblema GSe - o divizie recentă dedicată versiunilor sport. Gama va include și un SUV de perfor

Inna