(FOTO) A debutat primul monovolum de la VOLVO! Are peste 700 km autonomie

De Inna   |  13 Noiembrie, 2023

Distribuie :

După o lungă așteptare și campanie de promovare, suedezii au prezentat publicului larg noul monovolum cu zero emisii. Numele acestuia este EM90 și poate parcurge până la 738 km cu o singură încărcare. 

Potrivit constructorului suedez, modelul a fost inspirat din Duett, produs încă în 1953. Însă, vedem cu ochiul liber că acesta este geamănul lui Zeekr 009, un produs al grupului Geely (care deține și Volvo). Cu siguranță că acesta deține anumite elemente specifice Volvo, cum ar fi grila frontală și farurile cu luminile de zi "Thor Hammer". Jantele pot avea dimensiuni cuprinse între 19 și 20 de inch.

x
x
x
x
x
x

În interior, monovolumul poate găzdui până la 6 persoane, în confort deplin. Scaunele sunt de tip lounge, dotate cu funcție de masaj, ventilare și încălzire, cu măsuțe integrate și suporturi pentru pahare. Cel de-al doilea rând de scaune are șezutul format din 7 straturi de spumă, cu o grosime mai mare de 120 de milimetri.

 

Suedezii anunță că în interior este disponibil și un plafon panoramic din sticlă, ornament din cristal pentru selectorul transmisiei și ornamente din lemn de mesteacăn. Suedezii au pregătit și un ecran de 15.6 inch care poate rula conținut video, acesta coboară din plafon la apăsarea unui singur buton. Ce ține de ecranul central, acesta măsoară 15.4 inch. 

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

Din punct de vedere tehnic, monovolumul este echipat un motor electric, situat pe puntea spate, care dezvoltă 272 CP. Această putere este suficientă pentru a atinge 100 de km/h în 8.3 secunde. Inginerii au montat și o baterie CATL, care are o capacitate de 116 kWh și se poate încărca de la 10 la 80% în mai puțin de 30 de minute.

Potrivit ciclului chinezesc CLTC, care este unul mai optimist decât europeanul WLTP, EM90 are o autonomie de până la 738 de kilometri cu o singură încărcare. Pe piața chineză, primul monovolum al suedezilor are un preț echivalent cu 105.000 euro. 

 

Recomandate:

Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie - Photo
Noutăți
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie

O potențială defecțiune la sistemul de baterii provoacă o amplă campanie de rechemare în Europa. Aproximativ 100.000 de modele electrice ale grupului Volkswagen sunt vizate, iar intervenții

Inna
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți - Photo
Noutăți
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți

Eleganță fără compromisuri, tehnologie discret integrată și un nivel de confort comparabil cu cel al unui lounge privat. Este despre noul Mercedes-Maybach S-Class, care ridică standardele segmentului

Inna