Fotografii spioni au reuşit să prindă în obiectiv interiorul noului BMW M8!

De Redactor AE   |  6 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Bavarezii continuă testele cu noul coupe Seria 8, pe circuitul de la Nurburgring. Acolo unde a şi fost prins exemplarul în cauză, după ce şoferii au lăsat portierele deschise. Judecând după finalele sistemului de evacuare, desenul jantelor şi prizele de aer enorme, putem bănui că avem de-a face cu un M8.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că BMW a decis să nu mai fure din răbdarea fanilor mărcii şi lucrează concomitent la mai multe versiuni ale aceluiaşi model de maşină. La caz, ne referim la noul Seria 8, care chiar dacă nu a debutat încă oficial, iată că a primit din start versiunea de botez M8. La acest gând ne duc mai mulţi indicii, cum ar fi evacuarea cu patru finale, jantele tipice ///M, etrierii masivi, dar şi gurile de ventilare din bara faţă mult mai permisive.

Nemţii nu îşi doresc nici ei să aştepte prea mult, până să pună capac pe ambiţiile ultimului S-Class Coupe, semnat de AMG. În acest sens, M8-ul va adopta V8-ul de 4.4 litri volum, care să dezvolte cel puţin 600 cai putere şi 750 Nm de cuplu motor. Acum că sunt clare cam toate informaţiile legate de performanţe, nu ne rămâne decât să aşteptăm imagini noi cu toată maşina dezgolită.

Conceptul ştim deja cum arată, vedeţi şi interiorul.

 

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna