Gata pentru noua generaţie Dacia Duster? Prototipul se pregăteşte pentru debutul mondial

De Redactor AE   |  10 August, 2017

Distribuie :

A mai rămas foarte puţin timp până la debutul mondial al noului crossover Dacia Duster. Acesta va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt, însă prototipul maşinii a fost văzut recent, într-o plimbare pe drumurile publice.

Numărătoarea inversă până la lansarea noii generații Dacia Duster a început, iar la Salonul Auto de la Frankfurt, care-și va deschide porțile pentru jurnaliști în 12 septembrie, SUV-ul produs de marca de la Mioveni se va prezenta pentru prima dată în fața presei și a publicului, scrie Automarket.ro.

Până atunci, inginerii Dacia testează în continuare mașinile-prototip pe șosele, sub camuflaj serios, iar cititorii Automarket au astfel șansa de a le întâlni în "sălbăticie". În cazul de față, George Constantin a suprins două exemplare Duster pre-serie de generația a doua în teste în jurul localității Ghimpați.

Deși camuflate, cele două prototipuri ne oferă deja câteva detalii despre modificările stilistice pe care le vor oferi Duster. De exemplu, observăm o grilă frontală pe care nu lipsește motivul deja prezent în gama Dacia și blocuri optice ceva mai lungi spre părțile laterale despre care rămâne de văzut dacă sunt sau nu inspirate din liniile gamei Logan-Sandero.

Nu trebuie să vă așteptați însă la modificări radicale de proporții, pentru că noul Duster are în mare același profil și probabil că dimensiunile vor fi modificate insesizabil. De altfel, cele mai multe "plângeri" în ceea ce privește interiorul, deci este de la sine înțeles că designerii și inginerii mărcii Dacia s-au concentrat pe zonele pe care încă nu le putem vedea.

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna