Germanii au prezentat primul vehicul electric cu o caroserie acoperită cu panouri solare!

De Pavel   |  28 Iulie, 2022

Distribuie :

Compania germană Sono Motors lucrează de câțiva ani la dezvoltarea unui monovolum accesibil care să ruleze cu energie solară. În urmă cu câteva zile, constructorul a prezentat versiunea de serie a modelului numit Sion, ce va avea un preț de 25.100 euro.

Despre acest proiect se vorbea mult încă în 2017. Atunci a fost przentat un prototip și anunțat prețul de 16.000 de euro. Ulterior, compania s-a ciocnit de numeroase probleme. Aceasta și-a schimbat partenerul de producție, a avut numeroase dificultăți în finanțare, iar apoi a început pandemia de coronavirus. 

x
x
x
x
x

 

Cu toate acestea, banii au fost strânși prin intermediul crowdfunding-ului, iar compania a făcut față la toate dificultățile și a reușit să prezinte versiunea de serie, gata să fie comercializată pe diferite pieți din lume.

Sono Sion diferă puțin de prototipul prezentat anterior. Acesta este un monovolum cu cinci locuri, în caroseria căruia sunt încorporate 456 panouri solare, în cazul prototipului numărul acestora era de 330.

Și designul a suferit anumit modificări. Blocurile optice au fost redesenate și interiorul regândit, în timp ce a fost păstrat în mare parte exteriorul și cel mai impresionant element al salonului, un filtru de aer din mușchi natural cu iluminare LED integrată în panoul frontal.

x
x
x

 

EV-ul este propulsat de un motor electric sincron trifazat de 163 cai putere cu tracțiune pe puntea față. Capacitatea bateriei este de 54 kWh, însă autonomia anunțată este extrem de modestă, de doar 305 km, dintre care 35 km sunt asigurați de panourile solare, dar numai pe vreme senină.

Excluzând subvențiile acordate în Germania pentru achiziționarea vehiculelor electrice, Sono Sion va avea un preț de 29.900 euro. Producția acestuia va avea loc în cadrul uzinei finlandeze Valmet.

 

Recomandate:

Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare - Photo
Noutăți
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului, din capitală, va fi reabilitată. Informația a fost comunicată de către Ion Ceban, primarul capitalei. Potrivit edilului, reabilitarea va avea loc în acest an. Ce

Inna
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos - Photo
Noutăți
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos

Mercedes-Benz duce segmentul monovolumelor într-o zonă neașteptată: lux extrem. Viitorul VLS promite să redefinească complet ideea de „van”, mai ales printr-o versiune sub sigla Mayb

Inna
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat - Photo
Sociale
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat

Una dintre arterele importante din sectorul Buiucani, este supusă renovării. Potrivit lui Ion Ceban, pe această stradă circulă zilnic mii de mașini și strada a ajuns într-o stare deplorabilă.&nb

Inna
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public - Photo
Sociale
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public

În contextul unor tensiuni energetice și economice tot mai mari, autoritățile de la Chișinău lansează un mesaj către populație: solidaritatea și schimbarea obiceiurilor de zi cu zi ar putea

Inna
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova - Photo
Sociale
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova

Amenzile rutiere care vor fi aplicate în alte țări, ar putea fi recunoscute și executate pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens este examinat de Comisia ju

Inna
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto - Photo
Sociale
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto

Sute de permise au fost anulate după ce autoritățile au descoperit o rețea amplă de fraudare a probei teoretice, susținută cu tehnologie ascunsă și metode ingenioase.652 de permise de conducere au

Inna