Hyundai avansează cu noi modele de performanță din gama N! Se așteaptă și un vehicul full electric

De Pavel   |  22 August, 2018

Distribuie :

Compania Hyundai treptat ăși diversifică gama de modele de performanță sub brandul N. Primul model care a venit să facă revoluție a fost i30 N, după care, la scurt timp a urmat Veloster N. La acest moment coreenii sunt pe ultima sută de metri înainte de lansarea lui i30 Fastback N.

Noul model urmează să fie prezentat în luna octombrie la Salonul Auto de la Paris. Totodată cei de la Hyundai se gândesc deja la viitorul companiei și curând vor lua decizia dacă vor dezvolta modelul misterios, văzut mai devreme de jurnaliști fiind testat pe circuitul de la Nurburgring.

"Există o mașină pe care probabil o vom arăta managerilor în următoarele două sau trei luni. În funcție de situația actuală, am putea primi un acord spontan pentru producție", afirmă Albert Biermann, directorul departamentului de testare a vehiculelor din cadrul Hyundai.

Din păcate, în prezent Biermann refuză să ofere detalii suplimentare despre modelul aflat în stadiul de analiză, însă spune că gama de modele N va include în viitor și un vehicul pur electric. Nu este exclusă varianta că acesta va fi un SUV, totuși decizia încă nu a fost luată, astfel e preamatur să presupunem ce formă va adopta viitorul model.

"Când ne gândim la mașinile de după anul 2021 pentru gama N cred că nu putem evita electrificarea. Mai devreme sau mai târziu vom avea un model electric. Este doar o chestiune de timp", a adăugat oficialul.

În această ordine de idei, putem ști cu siguranță că gama N a celor de la Hyundai ar putea fi compusă în viitorul apropiat din 5 modele.

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna