Iată cum ar putea arăta Bentley-ul capabil să te ducă în cel mai mare confort pe pârtiile de ski

De Redactor AE   |  16 Mai, 2017

Distribuie :

Bentley susţine că a creat cel mai rapid SUV de serie din lume, atunci când au lansat modelul Bentayga. Şi parţial au dreptate (parţial pentru că există Tesla Model X)! Iar în traducere, un SUV înseamnă un vehicul capabil să te ducă şi pe drumuri accidentate în confort maxim.

Cât de bun off-roader este noul Bentayga nu vă putem spune, aşa cum puţini jurnalişti s-au încumetat să bage pe teren accidentat un vehicul preţul căruia trece lejer de 200.000 de euro. Cu siguranţă însă, că se descurcă de minune pe o suprafaţă de drum înzăpezită. Iar dacă vrei mai mult de atât, poţi apela la ideea tânărului designer care şi-a imaginat cum ar putea arăta un Bentayga, construit pentru a te duce la pe cele mai înalte culmi, sau pârtii de ski.

Dincolo de faptul că Bentley Bentayga este de fapt un SUV premium de lux, acesta are totuşi dreptul să îşi apere şi titlul de vehicul de teren. Iar cu asemenea modificări, britanicul îşi poate revendica oricând o victorie în faţa rivalilor. Ce-i drept, una virtuală, aşa cum şi randarea nu este altceva decât o schiţă bine realizată în Photoshop.

Pentru cine banii nu sunt chiar o problemă, randarea poate deveni oricând, un vis transformat în realitate şi o sugestie

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna