5 piste de control noi au fost deschise la punctul de trecere a frontierei Leușeni!

De Inna   |  4 August, 2022

Distribuie :

Potrivit datelor statistice din perioada 1 iulie - 1 august, la punctul de trecere a frontierei Leușeni au fost consemnate circa 800.000 de traversări. În această ordine de idei, pentru a reduce timpul petrecut în rând la intrare în țară, s-a decis deschiderea a altor cinci piste de control, pe sensul de intrare în țară. 

Dacă să comparăm cu aceeași perioadă a anului trecut, Vama Leușeni a fost solicitată cu 200.000 de traversări mai puțin decât în anul curent. Acum, în contextul noii decizii, urmează a fi implicați mai mulți polițiști de frontieră și funcționari vamali în procesul de control și realizarea simultană a procesării unui număr mai mare de mijloace de transport. 

Printre altele, Poliţia de Frontieră și Serviciul Vamal susțin că sunt întreprinse toate măsurile menite să contribuie la fluidizarea traficului transfrontalier și anume:

  • suplimentarea numărului de angajați și asigurarea cu tehnică specială de control;
  • redirecționarea traficului pe pistele disponibile pe sensul opus de deplasare, adică procedura „REVERS";
  • schimbul reciproc de date și informații privind fluxul de călători și mijloace de transport;
  • redirecționarea fluxului și recomandarea pentru călători de a alege cele mai apropiate puncte de trecere a frontierei, cum ar fi Costești, Cahul sau Lipcani etc.
  • folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere (disponibilitatea tuturor pistelor de control); 
  • schimbul reciproc de date și informații privind fluxul de călători și mijloace de transport;
  • intensificarea relațiilor de conlucrare cu autoritățile de frontieră și vamale ale statelor vecine, pentru a sincroniza acțiunile ce țin de traversarea frontierei de stat. 

Recomandate:

Ola Källenius avertizează că interdicția motoarelor termice din 2035 ar putea destabiliza industria auto europeană - Photo
Noutăți
Ola Källenius avertizează că interdicția motoarelor termice din 2035 ar putea destabiliza industria auto europeană

Planul Uniunii Europene de a opri vânzarea mașinilor noi echipate cu motoare pe benzină și motorină începând cu 2035 continuă să stârnească dezbateri aprinse în rân

Inna
Ford schimbă strategia. Lansarea noilor camionete și utilitare electrice, amânată din cauza cererii scăzute - Photo
Noutăți
Ford schimbă strategia. Lansarea noilor camionete și utilitare electrice, amânată din cauza cererii scăzute

Ford își ajustează planurile privind viitoarele modele electrice din segmentul pick-up și utilitare, după ce cererea pe piață s-a dovedit sub așteptări. Producătorul american își va concen

Inna
Volvo revine după 12 ani la IAA Munchen și anunță în premieră noul SUV electric EX60 - Photo
Evenimente
Volvo revine după 12 ani la IAA Munchen și anunță în premieră noul SUV electric EX60

După o absență de peste un deceniu, Volvo confirmă participarea la cel mai important salon auto din Germania - IAA Munchen 2025. Constructorul suedez nu doar că va expune cele mai recente modele

Inna
Tesla va lipsi de la Salonul Auto de la Munchen. Absența producătorului american a fost deja confirmată - Photo
Noutăți
Tesla va lipsi de la Salonul Auto de la Munchen. Absența producătorului american a fost deja confirmată

Cu mai puțin de o lună înainte de deschiderea Salonului Auto de la Munchen 2025, Federația Constructorilor Germani de Automobile (VDA), organizatorul evenimentului, a confirmat absența

Inna
Audi RS6 Avant atinge cel mai mare volum de comenzi din istorie, chiar înainte de schimbarea generației - Photo
Noutăți
Audi RS6 Avant atinge cel mai mare volum de comenzi din istorie, chiar înainte de schimbarea generației

În timp ce majoritatea modelelor auto pierd din popularitate pe final de ciclu de producție, Audi RS6 Avant sfidează orice regulă a pieței. Divizia Audi Sport, responsabilă exclusiv de mode

Inna