A jucat rolul principal în filmul „Ford v Ferrari”, iar acum, acest GT40 urmează să fie vândut la licitație!

De Pavel   |  19 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Eroul filmului "Ford v Ferrari", un Ford GT40 finisat în culoarea albastră a caroseriei, va fi scos la vânzare de casa americană de licitații Mecum.

Copia legendarului bolid câștigător al cursei „24 hours of Le Mans”, care în film este condus de personajul Ken Miles, rol jucat de Christian Bale, își va găsi un nou proprietar în luna ianuarie a anului 2020.

Replica legendarului Ford GT40 a fost construită de ateliarul californian Superformance. Odată ce au aflat de faptul că 20th Century Fox planifică filmarea acestui lung metraj, reprezentanții atelierului au prezentat producătorilor acest exemplar al modelului, care le-a plăcut într-atât de mult cineaștilor, încât aceștia au decis să-i ofere rolul principal.

La exterior, creația celor de la Superformance repetă cu exactitate modelul de curse din anul 1966. Inginerii și designerii companiei au reprodus culorile caroseriei, au obținut o asemănare de 100% a geamurilor și design a jantelor. Un puct aparte cu care se mândresc deosebit de mult reprezentanții Superformance este interiorul. Acolo unde fiecare detaliu a fost lucrat minuțios. Tapițeria, scaunele sport cu ațe de argint, comutatoarele, volanul marca Motolita, ceasurile cu design clasic pregătite de Smiths Instruments, maneta cutiei de viteze, toate aceste elemente sunt exact la fel ca și cele folosite acum jumătate de secol pe bolidul americanilor.

Din punct de vedere tehnic, replica celebrului GT40 diferă mult de vehiculul original. În locul motorului original V8 de 7.0 litri volum, inginerii au instalat unitatea V8 Roush 427IR capabilă să dezvolte peste 600 CP! Transmisia originală reprezentată de o cutie mecanică cu patru trepte a fost înlocuită cu una mecanică cu cinci rapoarte marca RBT/ZF.

Șasiul la fel este unul modern, folosește o suspensie independentă cu arcuri H&R și amortizoare Bilstein. Sistemul de frânare a fost pregătit de compania Wilwood.

Recomandate:

Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie - Photo
Noutăți
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie

O potențială defecțiune la sistemul de baterii provoacă o amplă campanie de rechemare în Europa. Aproximativ 100.000 de modele electrice ale grupului Volkswagen sunt vizate, iar intervenții

Inna
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți - Photo
Noutăți
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți

Eleganță fără compromisuri, tehnologie discret integrată și un nivel de confort comparabil cu cel al unui lounge privat. Este despre noul Mercedes-Maybach S-Class, care ridică standardele segmentului

Inna