Accident grav înregistrat în această noapte la Criuleni! Șoferul era în stare de ebrietate

De Pavel   |  16 Septembrie, 2019

Distribuie :

Un accident grav a fost înregistrat noapte trecută, în jurul orei 23:55 în raionul Criuleni. Cinci persoane au fost internate la spital după ce mașina în care se deplasau s-a izbit de un copac.

Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Autoexpert.MD că, cele cinci persoane se deplasau cu un automobil de marca Mercedes E 200, când șoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Dubăsari, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat violent într-un copac de pe acosatament.

În urma loviturii, automobilul a fost făcut zob, iar la fața locului a intervenit o ambulanță, poliția, dar și un echipaj de descarcerare. Salvatorii au scos dintre fiarele contorsionate cei cinci pasageri ai automobilului care au fost transportați de urgență la Spitalul raional Criuleni cu numeroase traumatisme.

La fața locului, oamenii legii au stabilit că tânărul care se afla la volanul Mercedesului era în stare de ebrietate.

Poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna