Armata Națională va interveni cu militari și unități de tehnică pe drumurile naționale

De Inna   |  27 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Armata Națională, alături de celelalte instituții, va interveni cu militari şi unităţi de tehnică, în sprijinul Autorităților Publice Centrale și Locale, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC).

Militarii Armatei Naționale vor acorda suport, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiective critice și pentru protecția populației.

În acest context, Ministerul Apărării vine cu recomandări către cetățeni:

  • să evite deplasările neesențiale, în special în orele dimineții și pe segmentele de drum afectate;
  • să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să respecte indicațiile Poliției și ale autorităților rutiere;
  • să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;
  • să manifeste prudență sporită la deplasarea pietonală, în special pe trotuare, scări, pasaje și zone în pantă;
  • să acorde atenție sporită persoanelor vulnerabile (vârstnici, copii) și să le ofere sprijin, la necesitate;
  • să contribuie, în măsura posibilităților, la curățarea și degajarea spațiilor adiacente agenților economici, blocurilor locative, căilor de acces pietonal și zonelor intens circulate, pentru prevenirea accidentărilor și facilitarea mobilității.

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna