Autoritățile germane au indentificat cinci dispozitive de trucare a emisiilor la motoarele Mercedes

De Pavel   |  11 Iunie, 2018

Distribuie :

Presa auto scrie tot mai des în ultimul timp despre problemele celor de la Mercedes în materie de confruntare cu dificultăți la capitolul respectării testelor de emisii. Mai devreme am scris că Mercedes este suspectată că ar fi folosit un dispozitiv pentru trucarea emisiilor pentru modelul C-Class și G-Class, și oată că iar apar noi informații asupra cazului.

Potrivit puvlicației Bild, Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA) a descoperit la motoarele Mercedes-Benz tocmai cinci tipuri de software ilegal pentru trucarea emisiilor, în urma activității cărora fiind afectate aproximativ un million de vehicule.

Un purtător de cuvânt al grupului Daimler a evitat să comenteze informația și a spus că au compania are o comunicare transparentă cu autoritățile germane.

Amintim că, mai devreme cei de la Mercedes au negat că vreun tip de software folosit de ei și descoperit de KBA ar încălca legislația. CEO-ul Daimler, Dieter Zetzche, urmează să aibă o întânire oficială cu ministrul Transporturilor din Germania, Andreas Scheuer, pentru a discuta pe tema motoarelor diesel și a clarifica situația în vederea acuzațiilor aduse.

Recomandate:

Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna