Ce ziceți de asta? Caroseria acestei replici Shelby Cobra este realizată în totalitate din foi de bronz!

De Sergiu   |  4 Martie, 2021

Distribuie :

Dacă tot v-am prezentat în ultima vreme exemplare ale legendarului Shelby Cobra dintre cele mai speciale, fie datorită specificațiilor unice potrivit cărora au fost construite, fie datorită proprietarilor vestiți, am decis că n-ar fi rău să vă delectați privirile și cu acest exemplar unicat, fie el și o replică.

Acesta în particular a fost creat de cei de la Kirkham Motorsports, o companie localizată în Utah, SUA. Și dacă la prima vedere, nimic special nu iese în evidență, cu excepția culorii, ținem să menționăm că anume aceasta e cheia pentru dezlegarea misterului. Vedeți voi, caroseria acestei replici nu a fost vopsită, nici colantată, ci a fost formată manual din plăci de bronz!

Specialiștii companiei au petrecut nenumărate ore oferind linii fluide foilor de metal nu tocmai maleabile. Procesul nu s-a terminat însă aici, or lustrul dat caroseriei necesită un nivel aparte de măiestrie. Nu vom încerca să estimăm cantitatea imensă de devotament care a fost necesară finisarea acestui proiect unicat, dar cu siguranță a fost o muncă colosală.

Replica nu impresionează doar prin caroseria specială; sub capotă se regăsește un V8 de tocmai 8.4 litri volum ce dezvoltă cifra incredibilă de 650 CP, fabricat fiind Carroll Shelby Engine Company. Agregatul vine în pereche cu o transmisie manuală în cinci trepte.

Pe interior lucrurile sunt ceva mai temperate, nicidecum strălucitoare. Tapițeria include piele neagră, un volan finisat cu lemn, într-un stil minimalist fără prea multe alterații față de original.

Ținem să menționăm că exemplarul în cauză își caută în acest moment un nou proprietar, fiind listat pentru vânzare la casa de licitații  RM Sotheby's pentru suma incredibilă de 475.000 $. Merită?

x
x
x
x
x
x
x
x

 

 

Recomandate:

„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna