Chinezii de la SF Motors au prezentat două SUV-uri care dezvoltă 1073 CP și vor fi asamblate la uzina Hummer

De Pavel   |  30 Martie, 2018

Distribuie :

Compania SF Motors, întemeiată de grupul chinez Sokon, a prezentat în California două SUV-uri electrice capabile să dezvolte câte 1073 CP fiecare și cu care planificică în cel mai scurt timp să debuteze pe piață. Asamblarea acestor EV-uri va avea loc la fosta uzină AM General din statul Indiana, unde se asambla offroader-ul Hummer. Ba mai mult, compania a cumpărat și startup-ul care vizează construcția motoarelor electrice, ce a fost întemeiat de cofondatorul Tesla, Martin Eberhard.

Pentru moment, compania Sf Motors are pregătite două SUV-uri, SF5 și SF7. Acestea sunt construite pe o platformă specială, care permite echiparea vehiculelor cu două, trei sau chiar patru motoare electrice. Această platformă, dar și motoarele electrice și bateriile, sunt proiectate de companie de sine stătător. Centrul de cercetări și invenții al companiei SF Motors, își are sediul în celebrul Silicon Valley.

Detali despre datele tehnice ale acestor EV-uri încă nu au fost publicate, dar totuși se cunoaște că puterea lor va fi de 1073 CP, iar autonomia va număra 500 km. Accelerarea SUV-urilor electrice de la 0-100 km/h va dura circa trei secunde.

Primul pe piață va apărea crossoverul compact SF5, în anul 2019. După debutul acestuia, pe parcursul anului se va lansa și SUV-ul SF7. Conform informației preliminare, prețurile pentru aceste vehicule electrice vor începe de la 50.000 de dolari SUA.

SF Motors planifică asamblarea a circa 50.000 de mașini pe an pentru piața americană și circa 150.000 de unități anual pentru piața din China.

Recomandate:

R. Moldova va putea face rezerve strategice de carburanți. Parlamentul a votat o lege în acest sens - Photo
Noutăți
R. Moldova va putea face rezerve strategice de carburanți. Parlamentul a votat o lege în acest sens

Republica Moldova face un nou pas spre consolidarea securității energetice și apropierea de standardele Uniunii Europene. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind secur

Inna
Comisarii UE, dezamăgiți de mașinile electrice. Drumul spre Strasbourg îi obligă să facă opriri pentru încărcare - Photo
Noutăți
Comisarii UE, dezamăgiți de mașinile electrice. Drumul spre Strasbourg îi obligă să facă opriri pentru încărcare

Planul Comisiei Europene de a trece la o flotă „verde” începe să provoace frustrări chiar în interiorul instituției. Mai mulți comisari europeni s-ar fi plâns că deplasăr

Inna
Moldova împrumută încă 150 de milioane de euro pentru drumuri. Centura Chișinăului și traseul spre Leușeni, printre priorități - Photo
Noutăți
Moldova împrumută încă 150 de milioane de euro pentru drumuri. Centura Chișinăului și traseul spre Leușeni, printre priorități

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, miercuri, ratificarea unui amendament la Acordul de Împrumut semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care prevede majorarea fi

Inna
Șoferii din Republica Moldova vor obține un nou model de permis de conducere. Când va fi pus în circulație - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova vor obține un nou model de permis de conducere. Când va fi pus în circulație

Șoferii din Republica Moldova vor primi, începând cu sfârșitul lunii mai curent, un nou model de permis de conducere, adaptat standardelor europene și dotat cu tehnologii moderne de

Inna