Criza parcărilor din Chișinău: 500 de mașini abandonate ocupă, abuziv, locurile de parcare

De Inna   |  12 Februarie, 2025

Distribuie :

Situația parcărilor din Chișinău devine tot mai tensionată, cu peste 500 de automobile abandonate în curțile blocurilor și un număr necunoscut de mașini parcate haotic. Direcția Generală Mobilitate Urbană (DGMU) estimează că numărul real al vehiculelor abandonate este mult mai mare, potrivit IPN.

Pentru a identifica soluții privind organizarea parcărilor și parcajelor de reședință, DGMU propune o evaluare a curților și o inventariere a unităților de transport.

Șeful Direcției Parcări din cadrul DGMU, Sergiu Popovici, afirmă că una dintre cele mai mari probleme este ocuparea nereglementată a locurilor de parcare. Unii locuitori dețin mai multe mașini și le parchează în curte, fără ca autoritățile să le poată interzice acest lucru, din motiv că terenurile sunt publice.

Mai mult, unii locatari își rezervă locuri de parcare în mod abuziv, intervenind ilegal pe spațiile verzi sau chiar susținând că și-au cumpărat locul împreună cu apartamentul. Popovici avertizează că, odată cu introducerea noului regulament, astfel de practici vor fi investigate, iar terenurile ocupate ilegal, vor fi eliberate.

Autoritățile analizează modelele utilizate în alte țări, inclusiv România, pentru a introduce noi reguli de organizare a parcărilor. DGMU planifică modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea parcărilor din municipiu pentru a reglementa mai strict parcările de reședință.

În același timp, problema mașinilor abandonate rămâne una dificilă. Adjunctul DGMU, Vladislav Pistol, explică faptul că legislația actuală nu permite autorităților publice locale să evacueze astfel de automobile fără acordul expres al proprietarului.

În prezent, Chișinăul dispune de aproximativ 52.000 de locuri de parcare. Cele mai multe se află în:

  • Sectorul Râșcani – 13.777 de locuri

  • Sectorul Ciocana – 11.227 de locuri

  • Sectorul Centru – 10.558 de locuri

Autoritățile promit să analizeze situația parcărilor și să găsească soluții pentru utilizarea corectă a acestora, astfel încât toți locuitorii să beneficieze de locuri de parcare conforme cu legislația.

Recomandate:

Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare - Photo
Noutăți
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare

Audi a decis să schimbe radical direcția strategiei sale de electrificare. Deși anterior anunțase că va opri producția de modele cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2033, constr

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S

Porsche continuă să redefinească performanța în segmentul electric prin noul Taycan Turbo GT, care a doborât recent un record important la Road Atlanta. Modelul 100% electric a parcurs tur

Inna
Ford lansează ediția specială Sound Edition pentru Puma, Puma Gen-E și Kuga: sistem audio îmbunătățit și design exclusiv - Photo
Noutăți
Ford lansează ediția specială Sound Edition pentru Puma, Puma Gen-E și Kuga: sistem audio îmbunătățit și design exclusiv

Ford deschide un nou capitol în gama sa europeană cu lansarea seriei speciale Ford Collection, o linie de modele care combină estetica modernă cu specificații tehnice îmbunătățite. Primul

Inna
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e - Photo
Noutăți
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e

Honda își consolidează prezența în segmentul electric cu un nou concept urban, denumit Super EV, care va fi dezvăluit oficial în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, unul di

Inna
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură - Photo
Sociale
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în contextul executării unor lucrări majore de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare. În lunile iunie și iul

Inna
Kia lansează pachetul Entertainment: Netflix și YouTube direct din mașină pe modelele EV3, Sportage și viitoarele modele - Photo
Noutăți
Kia lansează pachetul Entertainment: Netflix și YouTube direct din mașină pe modelele EV3, Sportage și viitoarele modele

Kia face un pas important spre îmbunătățirea experienței la bord prin lansarea unui nou serviciu de streaming destinat exclusiv clienților europeni. Noua funcționalitate poartă numele Kia Entert

Inna