De vânzare: maşina blindată a lui Al Capone

De AutoExpert   |  13 Iulie, 2012

Distribuie :

De vânzare: maşina blindată a lui Al Capone

Te-ai gândit vreodată să porneşti un sindicat al crimei organizate old-school, ca pe vremea Prohibiţiei, şi să nu găseşti o maşină potrivită? Ai noroc. Vehiculul anti-glonţ al lui Al Capone se pregăteşte să ruleze (uşor) către o licitaţie.

Cadillac-ul - un V-8 Town Sedan din 1928 - este una dintre primele maşini blindate şi una dintre puţinele care au supravieţuit până astăzi. Are geamuri de aproape trei centimetri grosime şi vreo 1.360 de kilograme de plăci armate.

E făcut din plăci din oţel îmbrăcate cu azbest şi încastrate cu aliaj, deci vorbim despre chestii grele aici.

"Aşa, şi atunci cine reuşeşte să urnească bruta asta monstruoasă?" probabil că te vei întreba, aranjându-ţi pălăria şi bâjbâind după carnetul de cecuri.

Ei bine, e un V8 cu supape laterale (flathead), de 5,6 litri şi cu o herghelie de 90 de cai-putere, aşa că nu poţi să-l numeşti ca fiind ceva foarte rapid.

Puterea este transmisă printr-o cutie manuală în trei rapoarte. Iar puntea faţă e rigidă, în timp ce spatele pluteşte pe amortizoare semi-eliptice. De frâne se ocupă patru tamburi - deci ca manevrabilitate ar intra la capitolul "interesant"...

Dar fii atent la chestiile specifice domeniului de lucru: luneta se deschide pentru a putea împuşca mai uşor urmăritorii. Pe acolo poţi scoate şi un Thompson, dacă treburile devin serioase.Mai mult, în unele poze din 1933 apare şi cu cârlig de remorcare, aşa că poţi să cari şi o rulotă după tine - eventual, plină cu Canadian Club.

Dacă te interesează acest haltan rupt din paradisul gangsterilor, vei avea nevoie de 300.000-500.000 de dolari - cam cu atât se estimează că se va vinde în cadrul licitaţiei de luna viitoare din Monterey, California.

Recomandate:

Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan închide o uzină istorică din Japonia. Fabrica Oppama își oprește activitatea în 2028

Nissan a anunțat oficial că va închide una dintre cele mai vechi și importante uzine ale sale din Japonia, ca parte a unui plan amplu de restructurare la nivel global. Fabrica din Oppama, situat

Inna
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată - Photo
Noutăți
Lamborghini ar putea lansa un Temerario cu tracțiune spate și hibridizare simplificată

Lamborghini explorează posibilitatea lansării unei versiuni cu tracțiune spate pentru noul său supercar, Temerario, actualul înlocuitor al celebrului Huracan. Deși în prezent mașina e

Inna
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit - Photo
Noutăți
Stellantis renunță la mașinile pe hidrogen. Planurile sunt suspendate pe termen nedefinit

Stellantis a anunțat oficial că își suspendă toate planurile legate de dezvoltarea vehiculelor alimentate cu hidrogen, invocând lipsa unei piețe viabile și rentabile pentru acest tip de pr

Inna