Disco Volante va fi produs doar la comandă timp de 4000 de ore

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

Disco Volante va fi produs doar la comandă timp de 4000 de ore

După ce anul trecut a adus la Salonul de la Geneva conceptul Alfa Romeo Disco Volante, reacţiile jurnaliştilor şi a potenţialilor clienţi au depăşit aşteptările. Iar efectul direct al acestor reacţii s-a văzut în acest an la Salonul elveţian, acolo unde Touring Superleggera a prezentat o versiune de serie complet funcţională a prototipului său.

Producţia unui exemplar al modelului construit pe baza lui Alfa Romeo 8C Competizione durează circa 4000 de ore şi că totul se realizează 100% manual cu ajutorul muncitorilor micii companii italiene. Caroseria este din aluminiu şi dezvăluie detalii fascinante, iar producţia unui astfel de exemplar este realizată exclusiv la comandă, astfel că nu există prognoze sau numere în acest moment.

Dedesubturile modelului Disco Volante sunt preluate direct de la Alfa 8C Competizione, pe al cărui şasiu este de fapt produs modelul italian: un motor V8 de 4.7 litri care dezvoltă 450 CP şi un cuplu de 480 Nm, unitate care cu ajutorul cutiei secvenţiale cu şase trepte şi a unui diferenţial cu alunecare limitată pune puterea pe şosea îndeajuns de eficient pentru ca performanţele să se ridice la nivelul look-ului exterior al modelului: 4.2 secunde pentru 0-100 km /h şi o viteză maximă de 290 km/h.

Deşi ne-am fi putut gândi la preţuri astronomice, pe eticheta acestui model care combină clasicul cu modernul scrie 100.000 de euro, sau, echivalentul a 10% din preţul de vânzare al unui McLaren P1 sau al noului LaFerrari.

Recomandate:

Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna