Ferrari a scos din fabricație modelele SF90 Stradale și 812 GTS

De Inna   |  5 August, 2024

Distribuie :

Ferrari susține că a scos din producție două modele importante: SF90 Stradale și 812 GTS. Mai mult, pe lângă aceste două modele, din gamă va fi retras și modelul Roma. 

Anunțul despre retragerea modelelor din portofoliu, vine odată cu publicarea rezultatelor financiare ale mărcii, din prima jumătate a anului curent. Astfel, în primul semestru al acestui an, producătorul italian a reușit să comercializeze 7.044 de mașini la nivel mondial, ceea ce înseamnă o creștere de 1% față de același interval din 2023. 

Ținem să reamintim că Ferrari SF90 Stradale a fost lansat în anul 2019 și este propulsat de un V8 bi-turbo de 4.0 litri volum, care este ajutat de trei motoare electrice. Sistemul de propulsie este capabil să dezvolte 1.000 CP. Însă, nu trebuie să uităm de versiunea SF90 XX, de 1.030 CP, care este o versiune extremă a modelului și este produsă în prezent.

Cel de-al doilea model care va fi pensionat, 812 GTS, și-a făcut debutul în 2019 și reprezintă varianta decapotabilă a lui 812 Superfast. În cazul ambelor variante, producătorul italian a optat pentru un V12 de 6.5 litri volum, aspirat natural, care dezvoltă 800 CP. 

Recomandate:

Angajat la o spălătorie auto din Chișinău, condamnat după ce a furat un BMW și bunuri de 60.000 lei - Photo
Sociale
Angajat la o spălătorie auto din Chișinău, condamnat după ce a furat un BMW și bunuri de 60.000 lei

Un bărbat de 34 de ani, originar din Orhei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a furat un automobil de lux și mai multe bunuri de valoare.Potrivit Procuraturii municipiului Chiș

Inna
Polestar se retrage din China după vânzări dezastruoase: doar 69 de mașini vândute în jumătate de an - Photo
Noutăți
Polestar se retrage din China după vânzări dezastruoase: doar 69 de mașini vândute în jumătate de an

Lovitură neașteptată pe piața auto: Polestar, brandul suedez de mașini electrice fondat de Volvo și controlat în parte de gigantul chinez Geely, a decis să se retragă din China, țara unde î

Inna
Elon Musk anunță lansarea noului sistem Tesla Full Self-Driving: mașina care se conduce singură, disponibilă din septembrie - Photo
Noutăți
Elon Musk anunță lansarea noului sistem Tesla Full Self-Driving: mașina care se conduce singură, disponibilă din septembrie

Tesla se pregătește să revoluționeze din nou industria auto. Elon Musk, CEO-ul companiei, a confirmat oficial că noul sistem de conducere autonomă Full Self-Driving (FSD) va fi lansat în această

Inna
Trafic restricționat pe șoseaua Hîncești din Chișinău între 13 și 16 august. Vezi tronsoanele și intervalele orare afectate - Photo
Sociale
Trafic restricționat pe șoseaua Hîncești din Chișinău între 13 și 16 august. Vezi tronsoanele și intervalele orare afectate

Primăria Municipiului Chișinău anunță că, în perioada 13 - 16 august curent, traficul rutier pe anumite tronsoane ale șoselei Hîncești va fi suspendat temporar pentru lucrări de reparație

Inna
Britanicii lansează un supercar cu motor V12 și cutie manuală, care va fi produs în doar 25 de exemplare - Photo
Noutăți
Britanicii lansează un supercar cu motor V12 și cutie manuală, care va fi produs în doar 25 de exemplare

Compania britanică Garagisti & Co a prezentat primul său model, Garagisti GP1, un supercar exclusivist ce aduce înapoi senzațiile pure ale condusului. Automobilul a fost prezentat în c

Inna