Ford a demarat producția modelului Focus Electric

De AutoExpert   |  15 Decembrie, 2011

Distribuie :

Ford a demarat producția modelului Focus Electric

Ford a anunţat că a început producţia lui Focus Electric, după care vor urma C-Max Hybrid şi C-Max Energi Plug-In.

Primul dintre acestea Ford Focus Electric, este asamblat la fabrica din Michigan şi potrivit celor de la Ford, pentru o încărcare completă a acumulatorilor de la o sursă de 240 de volţi, sunt necesare trei ore, adică aproape de două ori mai repede în comparaţie cu rivalul Nissan Leaf. Totuşi, spre deosebire de acesta, Focus Electric nu beneficiază şi de un motor care să aibă grijă de acumulatorii pe care poţi să-i încarci de la o priză de 240 de volţi. Autonomia este situată între 112 şi 160 de kilometri.

Ca şi în cazul celor de la Volvo, pentru început, Ford Focus Electric va fi disponibil într-o serie limitată şi va fi comercializat mai întâi pe pieţele din California şi New York, la un preţ de pornire care va fi de aproximativ 40.000 de Euro.

Pe de altă parte, Ford intenţionează să-şi extindă gama vehiculelor electrice prin noile modele C-Max Hybrid şi C-Max Energi Plug-In Hybrid. În acestea, cei de la Ford au foarte multă încredere că vor vor oferi performanţe mai mari decât orice alt rival aflat în producţia actuală. Rivalul principal vizat în acest caz este Toyota Prius.

Ambele versiuni hibride vor folosi un motor tradiţional de 2.0 litri, aspirat natural şi benzinar, împreună cu unul electric alimentat cu energie de acumulatori cu litiu-ion. Aceştia vor fi rîncărcaţi de motorul termic, iar în timpul frânării se va recupera un procent de 95% de energie. Ca şi în cazul lui Focus Electric, acumulatorii vor putea fi încărcaţi de la o sursă de240 de volţi.

Recomandate:

Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna