Germania avansează în fața Norvegiei și devine cea mai mare piață europeană pentru vehiculele electrice și hybrid plug-in

De Pavel   |  8 Mai, 2018

Distribuie :

Germania a reușit să devină cea mai mare piață pentru mașinile electrice și hybrid plug-in din Europa. În primul trimestru al anului 2018 au fost înregistrate vânzări care au crescut cu 70%, iar nemții au depășit în premieră Norvegia, liderul tradițional al acestui segment.

Declinul mașinilor cu propulsoare diesel este tot mai însemnat în unele țări europene, iar datele vânzărilor înregistrate în primul trimestru al anului vin să ne confirme acest lucru. Conform statisticilor, chiar și cei mai înfocați suporteri ai motoarelor diesel, nemții, arată un interes tot mai mare pentru vehiculele electrice și hybrizii plug-in.

În primele trei luni ale anului 2018, în Germania au fost vândute 17.574 de mașini “electrificate”, ceea ce înseamnă o creștere de 70% față de anul trecut. Aceste rezultate, au ajutat Germania sî devină cea mai mare piață europeană pentru mașinile electrice și hybrid plug-in, depășind în premieră Norvegia.

La nivel european, vânzările de vehicule electrice au crescut cu 35%, în timp ce hybrizii plug-in au avut o ascensiune de 47%. Pe de altă parte, vânzările maținilor diesel au scăzut cu 17% în Europa, pe parcursul primelor trei luni ale anului.

Recomandate:

Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna