Hofele-Design transformă noul Range Rover în Royster GT 500

De AutoExpert   |  3 Decembrie, 2012

Distribuie :

Hofele-Design transformă noul Range Rover în Royster GT 500

Redenumit în Royster GT 500, noua creaţie a tunerului din Donzdorf se distinge de versiunea stock a off-road-ului britanic printr-un kit aerodinamic subtil, compus din spoiler faţă restilizat, plus inserţii la nivelul pragurilor laterale. De asemenea, numeroase elemente ale caroseriei - printre care şi grila frontală, au fost finisate într-o nuanţă de negru mat, iar jantele standard au fost înlocuite cu unele ce măsoară nici mai mult nici mai puţin de 22 inch.

Pentru interior, viitorii clienţi au la dispoziţie piele în două culori şi cusături contrastante în formă de carouri, o opţiune disponibilă contra unei sume de 3.900 euro.

Pe plan tehnic, noul Hofele Royster GT 500 vine la pachet cu un modul inteligent de reglare a suspensiei pneumatice, ce coboară automat garda la sol cu până la 40 de milimetri. Asta în cazul în care viteza nu depăşeşte 80 de kilometri pe oră, după care garda la sol revine la valoarea iniţială din fabrică, iar automobilul britanic urmează a oferi pasagerilor săi pe care-i găzduieşte la bord maximum confort.

Tunerii de la Hofele-Design au optat şi pentru optimizarea unităţii de control, modelele Range Rover SDV8 obţinând astfel un total de 410 cai putere şi 720 Nm.

Recomandate:

Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna