Hyundai planifică să lanseze un vehicul zburător în 2028!

De Inna   |  10 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Hyundai cucerește noi orizonturi, în sensul direct al cuvântului. În 2028, constructorul asiatic de automobile își dorește să lanseze un vehicul electric zburător, prin intermediul căruia să fie transportați pasagerii. Acesta urmează să fie construit pe baza conceptului S-A1, pe care constructorul l-a prezentat anul trecut, la CES. 

După ce vor lansa noul vehicul, și anume cu doi ani mai târziu, sud-coreenii își doresc să dezvolte un serviciu de "ride-hailing" în jurul acestui tip de vehicule. Se spune că noul tip de vehicul va decola și ateriza exclusiv vertical.

Recent, Hyundai și-a restructurat divizia de mobilitate urbană aeriană într-o companie nouă, denumită Supernal. Din câte se pare, aceasta se va ocupa de coordonarea proiectului.

x
x

Vehiculul zburător oferă o autonomie de 100 de kilometri și poate zbura la o altitudine între 300 și 600 de metri. Cu ajutorul lui, vor putea fi transportați patru pasageri și un pilot. Iar pentru a încărca bateria totalmente, este nevoie de 5-7 minute. 

Deja anul viitor, Hyundai intenționează să chiar să construiască un prototip de "vertiport", adică o platformă destinată aterizării și decolării acestui vehicul. 

Recomandate:

Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna