Hyundai, Skoda, Mercedes și nu doar. Ce mașini conduc și dețin candidații la Primăria Chișinău

De Inna   |  25 Octombrie, 2023

Distribuie :

În mai puțin de două săptămâni se vor desfășura alegerile locale generală în toată țara. Pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău s-au înscris în cursa electorală 27 de candidați. În acest context, ne-am propus să aflăm ce mașini dețin și conduc candidații la Primăria Chișinău. 

Cum am aflat cine și ce automobil deține? Este foarte simplu. Fiecare candidat care s-a înscris în circumscripția electorală, este obligat să depună o Declarație de Avere și Interese Personale. Prin urmare, am analizat fiecare declarație în parte și am structurat informația obținută într-un tabel, pe care de asemenea îl anexăm. 

x
x
x

Cum am spus și anterior, pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău vor lupta tocmai 27 de candidați. După analiza minuțioasă a declarațiilor depuse, am concluzionat că unii candidații au mai multe automobile, în timp ce alții nu dețin niciunul, sau cel puțin nu este declarat niciun automobil. 

Primul candidat este Butucel Constantin, care face parte din Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa "PACE". Potrivit Declarației de Avere și Interese Personale, candidatul nu are niciun automobil. 

Urmează Codreanu Ruslan, care reprezintă Blocul Electoral "Ruslan Codreanu". Potrivit informațiilor declarate, bărbatul are în posesia sa două automobile: Opel Corsa și Volkswagen Jetta. Opel Corsa fiind fabricat în anul 2007 și dobândit în 2013, prețul acestuia, potrivit declarației, ar fi 80.600 lei. Cel de-al doilea automobil, Volkswagen Jetta, a fost fabricat în 2013 și procurat în 2016, pentru un preț de 200.000 lei. 

x
x
x

Lista este completată de alți doi candidați care nu au niciun automobil declarat. Aici vorbim despre Caraman Diana, care face parte din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Costiuc Vasile, reprezentant al Partidului Politic "Democrația Acasă". 

x
x

Brînzaniuc Vadim, un alt candidat la șefia capitalei, face parte din Partidul Social Democrat European. Acesta deține două automobile: un Volvo XC60, care este declarat drept proprietate și Skoda Superb, care potrivit declarației este utilizat în funcție de alte contracte translative de posesie și folosință. Volvo XC60 cu anul de fabricare 2015, a fost dobândit în 2021 contra unui preț de 300.000 lei. Între timp, Skoda Superb a fost produs în 2021 și dobândit în 2022, în schimbul unei sume de 29.000 euro. 

x
x
x

Cel de-al 6-lea candidat este din Partidul Politic "Mișcarea Respect Moldova", Ștefăniță Ion. Bărbatul are în posesia sa un singur automobil, un Volvo S40. Automobilul a fost fabricat în anul 2005 și dobândit tocmai în anul 2021. Bărbatul a declarat că ar fi procurat mașina pentru un preț de 30.000 lei. 

x
x

Lista este completată de încă un exemplar Skoda Superb, fabricat și dobândit în 2018. Acest exemplar aparține lui Albu Adrian, membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Candidatul declară că a procurat automobilul pentru 526.000 lei. 

x
x

Carp Lilian este candidatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate. El deține un Volkswagen Passat, produs în 2006, pe care l-a procurat în anul 2021 contra unei sume de 100.000 lei. 

x
x

Un alt candidat va lupta pentru fotoliul de Primar din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Vorbim despre Usatîi Anatol, care are în posesia sa un automobil Toyota RAV4, al cărui preț este estimat la 378.295 lei. Automobilul este fabricat în 2010 și dobândit în același an. 

x
x

Lista continuă cu, probabil, cel mai tânăr candidat. Bulgac Ion reprezintă Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare. Din declarația depusă, aflăm că tânărul candidat nu are niciun automobil în proprietate. 

Următorul automobil este un Volkswagen Jetta, produs în 1987, al cărui posesor este membrul Partidului Politic Acțiuni Comune - Congresul Civic, Poleanschi Mihail. Bărbatul a dobândit automobilul în anul 2014, contra unei sume de 25.000 lei. 

x
x

Chironda Victor, candidat din partea Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, deține două automobile. Un Hyundai Creta din 2017, cu anul dobândirii 2021, pe care l-ar fi cumpărat cu 100.000 lei. În listă se încadrează și un automobil Toyota, din păcate modelul exact nu a fost menționat. Cunoaștem că mașina niponă a fost fabricată în 2012 și obținută în 2018, în schimbul a 70.000 lei. 

x
x

Din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova candidează Burlacu Oleg, care nu are niciun automobil declarat. 

Un alt candidat este Mihaeș Roman, din Partidul Național Liberal. Acesta deține un Mercedes fabricat în 2007 și obținut în 2023 contra unei sume de 2.500 euro. Din nefericire, candidatul a "uitat" să menționeze și modelul exact al mărcii germane pe care îl deține. 

Din partea Partidului Politic Renaștere candidează Bolea Vasile, care are în posesia sa un Chevrolet Aveo din 2010. Domnul Bolea a dobândit mijlocul de transport trei ani mai târziu, de la fabricare, pentru un preț de 70.000 lei. 

x
x

Iată că a ajuns și rândul actualului edil al capitalei, Ion Ceban. Potrivit declarației depuse, acesta are în proprietate un Skoda Kodiaq. De menționat că titularul bunului este soția edilului, Tatiana Ceban. Conform informațiilor oferite de primar, automobilul este fabricat în anul 2017 și obținut tot atunci, pentru prețul de 455.400 lei. 

x
x

Lista continuă cu șase candidați care nu au niciun automobil declarat și anume: Galbur Dragoș din Partidul Național Moldovenesc, Popova Alla din Partidul Patrioții Moldovei, Prohnițchi Anatolie din Partidul Verde Ecologist, Munteanu Andrei din Partidul Politic "NOI", Popa Ruslan din Partidul Politic Noua Opțiune Istorică și Urîtu Ștefan din Partidul Politic Voința Poporului. 

x
x
x
x
x
x

 

În 2017, Platon Tatiana a dobândit un automobil Fiat 500, al cărui an de producere este o enigmă. În schimb, proprietara indică prețul pentru care l-a oferit și anume 13.000 euro. Membra Partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei are și un BMW 318, pe care l-a dobândit în 2019. Anul producerii automobilului de asemenea rămâne un secret. Pentru modelul bavarez, femeia a achitat 30.500 de euro. 

Spataru Arina este o altă femeie care candidează la Primăria Chișinău și are în posesia sa două automobile. Primul automobil l-a obținut în 2021 și este un Volvo XC90 fabricat în 2014. Mijlocul de transport a fost procurat pentru o sumă de 19.000 de euro. Cel de-al doilea automobil este un Ford Transit din 2012. Iar în 2022, femeia a achitat 6.000 de euro pentru acesta. 

x
x
x

Cele mai multe automobile le are în posesia sa membrul Partidului Schimbării, Gligor Ștefan. Acesta deține un Land Rover Discovery, Chevrolet Captiva și Hyundai Elantra. Prima mașină este produsă în anul 2012 și dobândită în 2019 contra unei sume de 300.000 lei. Pentru Chevrolet Captiva, candidatul a fost nevoit să scoată din buzunar 450.000 lei, fiind fabricat în 2015 și procurat în 2018. Iar cel de-al treilea automobil bărbatul l-a procurat în 2013 pentru o sumă de 8.600 de euro, automobilul fiind produs în 2008. 

x
x
x
x

Urmează o reprezentantă a Partidului Politic ȘANSĂ, Vulpe Cristina. Aceasta deține un Nissan Qashqai din 2014. Femeia a procurat automobilul în anul 2021 și a achitat, potrivit declarației, 13.996,41 de euro. 

x
x

Lista candidaților la Primăria Chișinău o încheie Purice Ion, membrul Partidului Liberal. Candidatul are în posesia sa un Mercedes C180 fabricat în 2005, pe care bărbatul l-a obținut în 2020 contra unei sume de 100.000 lei. 

x
x

 

Recomandate:

(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți - Photo
Noutăți
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți

Eleganță fără compromisuri, tehnologie discret integrată și un nivel de confort comparabil cu cel al unui lounge privat. Este despre noul Mercedes-Maybach S-Class, care ridică standardele segmentului

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie - Photo
Noutăți
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie

O potențială defecțiune la sistemul de baterii provoacă o amplă campanie de rechemare în Europa. Aproximativ 100.000 de modele electrice ale grupului Volkswagen sunt vizate, iar intervenții

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna