Şi-a mâncat permisul de conducere deoarece era fals

De AutoExpert   |  14 Ianuarie, 2013

Distribuie :

Şi-a mâncat permisul de conducere deoarece era fals

Agenţia Info-Prim Neo informează despre un incident ciudat, care a avut loc în urma solicitării de către Poliţia Rutieră a actelor de control ale unui şofer de microbuz. La solicitarea inspectorului, şoferul a prezentat actele, printre care şi permisul de conducere provizoriu de categoria D, deţinerea căruia este obligatorie pentru şoferii antrenaţi în transportarea de pasageri. Şoferul respectiv nu avea încă 24 de ani, vârsta necesară pentru deţinerea categoriei D, fapt care a trezit suspiciuni.

După stabilirea acestor circumstanţe, şoferul a decis să… măncânce permisul, pentru a distruge dovada. Ulterior, poliţiştii au stabilit că actul a fost obţinut în mod fraudulos, însă şoferul nu recunoaşte acest fapt şi refuză să denunţe persoanele ce au contribuit la falsificarea documentului. În cadrul verificărilor s-a stabilit că şoferul, de 22 de ani, anterior a mai avut înregistrate diverse încălcări cu referinţă la transportul ilicit de pasageri.

Microbuzul, care aparţine unei întreprinderi individuale de transport, este reţinut la parcarea specială până la stabilirea circumstanţelor şi a persoanelor vinovate.

Recomandate:

Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna