În 30 de zile, 28 de cazuri de tentativă de corupere a agenților de patrulare

De Redactor AE   |  14 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Coruperea activă (darea de mită) NU te scapă de consecinţele încălcării săvârşite, ba mai mult atrage răspunderea penală, se arată într-un comunicat de presă al INP.

Timp de o lună au fost înregistrate 28 de cazuri de tentative de mituire a inspectorilor de patrulare. Pentru a nu le fi întocmite procese-verbale pentru diverse încălcări cum ar fi: conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, depășirea limitei de viteză admisă, lipsa permisului de conducere, nerespectarea cerințelor marcajului rutier, lipsa vinietei, precum și încălcarea regulilor de exploatare a autovehiculului, șoferii au propus mijloace financiare de la 100 de lei până la 4 000 de lei polițiștilor, sperând că se vor eschiva de la răspundere.

Chiar dacă, în timpul întocmirii actelor procesuale de constatare a încălcărilor, polițiștii au atenționat de nenumărate ori șoferii despre consecințele coruperii oamenilor legii, aceștia au insistat, punând bani, lângă schimbătorul de viteze, pe torpedoul mașinii poliției. Inspectorii de patrulare au raportat imediat cazurile, iar șoferii au fost escortați pentru audieri.

În acest context Inspectoratul Național de Patrulare reamintește cetățenilor că mita este un flagel negativ pentru societate, iar integritatea nu costă nimic, darea de mită a unui funcționar public atrage răspunderea penală şi este calificată ca infracţiune.

În cazul în care cunoașteți sau sunteți forțați să luați parte la acțiuni cu caracter corupțional din partea polițiștilor, apelați necondiționat la numărul scurt 1520.

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna