În această lună, Lamborghini va prezenta unul dintre cele 3 modele pe care le va lansa până la finalul acestui an

De Inna   |  2 August, 2022

Distribuie :

Producătorul italian de automobile planifică să lanseze trei modele noi până la finalul anului curent. Deja în această luna va fi prezentat primul dintre acestea. 

Acest an este unul productiv pentru constructorul din Sant'Agata Bolognese, după ce și-a încheiat prima jumătate cu succes, acum Lamborghini mai anunță vestea că urmează să lanseze alte trei mașini de performanță. 

Două modele vor avea la bază SUV-ului Urus, iar cel de-al treilea este, cel mai probabil, viitorul Huracan Sterrato. Potrivit reprezentanților companiei, prima lansare va avea loc deja în august. Cel mai probabil că pentru început vom face cunoștință cu faceliftul lui Urus, care ar putea fi prezentat la mijlocul acestei luni. Evenimentul se va întâmpla în cadrul Concursului de Eleganță Pebble Beach.

Reamintim că în cadrul aceluiași concurs, Aston Martin a anunțat că va aduce două modele noi. Unul dintre ele va fi creația diviziei de personalizare Q by Aston Martin. 

Recomandate:

„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna