În Japonia a fost scos la vânzare un Skyline GT-R din 1972 la preț de Rolls-Royce Wraith

De Pavel   |  23 Decembrie, 2020

Distribuie :

În cadrul licitațiilor japoneze Yahoo a fost scos la vânzare un NIssan Skyline GT-R produs în 1973. Chiar dacă vehiculul istoric se află într-o stare deplorabilă, acesta are un preț de 35 de milioane de yeni, echivalentul a 280.000 de euro, pe motiv că în total au fost asamblate mai puțin de 200 de unități ale acestui model.

A doua generație Skyline GT-R a debutat în septembrie 1972, iar în toamna următorului an, producția acestuia a fost sistată, din cauza crizei economice. Timp de șase luni, de pe banda rulantă au coborât 197 de exemplare, construite în stilul muscle car-urilor americane. Totodată, au fost vândute numai șapte mașini finisate în culoarea roșie, printre care și cel scos recent la vânzare. Ulterior, Nissan a renunțat la producția GT-R-urilor timp de 15 ani.

Sportcarul nipon este echipat cu un benzinar cu șase cilindri în linie de 2.0 litri volum, capabil să dezvolte 162 CP. Puterea este gestionată de o transmisie mecanică cu cinci rapoarte, astfel că accelerarea de la 0-100 km/h durează 8.8 secunde, iar viteza maximă 190 km/h.

Exemplaru scos la vânzare se află într-o stare groaznică. Analizând imaginile publicate, observăm că GT-R-ul zace într-un garaj plin cu gunoaie, caroseria este acoperită cu un strat gros de praf și prezintă numeroase urme de rugină. Salonul și compartimentul motorului la fel necesită o restaurare comopletă.

Potrivit vânzătorului, parcursul acestui Skyline GT-R este de numai 50.000 de kilometri. Acesta este gata să se despartă de sportcarul legendar contra sumei de 35 de milioane de yeni, sau 280.000 de dolari. Pentru comparație, cu aceeași bani îți poți achiziționa un Rolls-Royce Wraith.

x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Guvernul preia acțiunile Moldasig pentru a le scoate la vânzare, în contextul unui interes public major - Photo
Sociale
Guvernul preia acțiunile Moldasig pentru a le scoate la vânzare, în contextul unui interes public major

 Guvernul a adoptat o decizie strategică privind preluarea acțiunilor companiei de asigurări „Moldasig” SA, în vederea revânzării acestora pe piață. Executivul a

Inna
Mercedes-Maybach SL 680 Monogram redefinește luxul cu detalii din piele Nappa și motor V8 Biturbo - Photo
Noutăți
Mercedes-Maybach SL 680 Monogram redefinește luxul cu detalii din piele Nappa și motor V8 Biturbo

Mercedes-Maybach a ridicat standardele luxului auto prin lansarea modelului SL 680 Monogram, o versiune exclusivistă a decapotabilei din clasa SL. Această ediție de top, recent prezentată în dou

Inna
De Tomaso P72, supercarul cu motor V8 de 700 CP, debutează după 6 ani de la prezentarea conceptului - Photo
Noutăți
De Tomaso P72, supercarul cu motor V8 de 700 CP, debutează după 6 ani de la prezentarea conceptului

După o așteptare de șase ani, producătorul italian De Tomaso lansează în sfârșit versiunea de serie a spectaculosului P72, un supercar care combină eleganța clasică cu performanțele modern

Inna
Land Rover relansează modelul Freelander ca brand separat. Noul crossover va fi mai ieftin, construit în parteneriat cu Chery - Photo
Noutăți
Land Rover relansează modelul Freelander ca brand separat. Noul crossover va fi mai ieftin, construit în parteneriat cu Chery

Land Rover pregătește lansarea unei noi generații pentru crossoverul accesibil Freelander, care va reveni pe piață în versiuni complet electrificate. Modelul reînnoit urmează să debuteze l

Inna
Sentința în cazul accidentului mortal din Bălți, amânată: Avocatul familiei victimei cere timp pentru studierea dosarului - Photo
Noutăți
Sentința în cazul accidentului mortal din Bălți, amânată: Avocatul familiei victimei cere timp pentru studierea dosarului

Pronunțarea verdictului în cazul lui Serghei Lungu, conducătorul auto implicat într-un accident rutier tragic produs la Bălți, a fost amânată în ședința din 15 mai. Instanța Ju

Inna