În ospeţie la Salonul Auto de la Paris 2012 au fost 1.2 milioane de vizitatori

De AutoExpert   |  15 Octombrie, 2012

Distribuie :

În ospeţie la Salonul Auto de la Paris 2012 au fost 1.2 milioane de vizitatori

Salonul Auto de la Paris şi-a închis porţile, după ce a fost gazda a zeci de premiere mondiale în perioada 27 septembrie - 14 octombrie (29 septembrie - 14 octombrie pentru publicul larg). Cel mai important salon auto european al finalului de an s-a bucurat din nou de o prezenţă impresionantă a publicului, reuşind să îşi păstreze titulatura de cel mai vizitat eveniment auto din lume.

Potrivit statisticilor primite astăzi din partea organizatorilor, ediţia de anul acesta a adus în halele salonului 1.231.416 vizitatori.

Aceştia au venit să ia contact cu aproape 100 de premiere mondiale, să viziteze sectoarele dedicate automobilelor ”verzi” sau să cunoască istoria publicităţii auto în hala dedicată expoziţiei ”Automobile and advertising”. Tot anul acesta s-a consemnat şi un interes crescut pentru vehiculele electrice, peste 8000 de teste cu astfel de maşini fiind consemnate în hala dedicată. Numărul s-a dublat anul acesta, comparativ cu cel înregistrat în 2010.

Ediţia 2012 s-a bucurat şi de o atenţie deosebită din partea presei. Un număr total de 12.000 de jurnalişti din 113 ţări au luat parte la eveniment. Printre ei ne-am aflat şi noi, AutoExpert, încercând să vă ţinem la curent cu toate premierele într-o secţiune dedicată PARIS 2012.

Potrivit statisticilor organizatorilor, site-ul salonului a adunat peste 8 milioane de vizitatori, în vreme ce televiziunile franceze au acordat peste 100 de ore desfăşurarării show-ului. De asemenea, Salonul de la Paris reuşeşte să adune şi 26.000 de fani pe reţeaua de socializare Facebook, depăşind astfel saloanele de la Frankfurt şi Geneva.

Următoarea ediţie a Salonului Auto de la Paris se va desfăşura peste doi ani, în 2014, în perioada 4-19 octombrie.

Recomandate:

„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți - Photo
Noutăți
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți

Într-un moment tensionat pentru piața carburanților, autoritățile intervin decisiv: stațiile Lukoil ar putea fi redeschise temporar, pentru a evita un deficit critic de motorină.Stațiile Luk

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard - Photo
Noutăți
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard

În plină stare de urgență, autoritățile intervin pentru a preveni o criză a combustibilului. Noile măsuri vizează atât prețurile la pompă, cât și comportamentul importatorilor.

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză - Photo
Sociale
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză

Pe fondul scumpirilor accelerate la carburanți, Bulgaria introduce un mecanism de sprijin financiar pentru populație. Însă ajutorul nu este pentru toată lumea și vine cu condiții stricte.Aut

Inna