În perioada caniculară, se anunță restricții de circulație pentru vehiculele de tonaj mare

De Inna   |  15 Iulie, 2024

Distribuie :

Poliția Republicii Moldova anunță despre impunerea anumitor restricții de circulație pentru vehiculele a căror greutate trece de 20 de tone. Astfel, acestea nu vor putea circula pe anumite porțiuni de drum, în zilele cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius. 

În acest context, oamenii legii reamintesc despre faptul că porțiunile de drum, unde nu vor putea circula vehiculele din această categorie, sunt semnalizate cu indicatoare de interzicere și restricție a masei limitate. 

"Aceste restricţii de circulație nu vizează transportul de pasageri, vehiculele care transportă produse alimentare, materiale pentru prevenirea și lichidarea situaților excepționale", menționează IGP.

Scopul acestor restricții este de a preveni deterioarea părții carosabile cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic. Prin urmare, conducătorii auto sunt îndemnați să se deplaseze în orele când temperatura de afară nu depășește 30 de grade Celsius. 

În cazul evitării acestor restricții, persoanele fizice riscă amendă de la 3.000 până la 4.500 de lei, iar cele juridice, de la 12.000 la 15.000 de lei.

Recomandate:

Volvo XC70 revine ca SUV hibrid cu autonomie electrică extinsă - Photo
Noutăți
Volvo XC70 revine ca SUV hibrid cu autonomie electrică extinsă

Volvo a anunțat oficial revenirea modelului XC70, care se transformă dintr-un crossover clasic într-un SUV modern și performant. După aproape zece ani de absență, suedezii readuc în prim-p

Inna
Mercedes-Benz Sprinter atinge 5 milioane de unități produse în 30 de ani de existență - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz Sprinter atinge 5 milioane de unități produse în 30 de ani de existență

Mercedes-Benz marchează o realizare majoră în segmentul vehiculelor comerciale ușoare: producția a 5 milioane de exemplare Sprinter la nivel global. Acest prag simbolic vine într-un moment

Inna
În acest an, Transfăgărășanul ar putea fi redeschis cu o lună mai devreme - Photo
Sociale
În acest an, Transfăgărășanul ar putea fi redeschis cu o lună mai devreme

Transfăgărășan urmează să fie redeschis cu aproximativ o lună și jumătate mai devreme decât termenul obișnuit. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat că lucrările de des

Inna
Yugo, cea mai cunoscută mașină produsă în Serbia, se întoarce pe piață! - Photo
Noutăți
Yugo, cea mai cunoscută mașină produsă în Serbia, se întoarce pe piață!

După aproape două decenii de absență, Yugo, una dintre cele mai cunoscute mașini produse vreodată în Serbia, se pregătește să revină în atenția publicului. Relansarea oficială este program

Inna
(FOTO) Ford Kuga primește noul pachet de design Black pentru versiunea ST-Line X - Photo
Noutăți
(FOTO) Ford Kuga primește noul pachet de design Black pentru versiunea ST-Line X

Ford adaugă un plus de stil și sportivitate SUV-ului Kuga prin introducerea unui nou pachet de design exterior, denumit sugestiv “Black”, dedicat nivelului de echipare ST-Line X. Acest pac

Inna
Primul Ferrari electric va fi prezentat în trei faze. Lansarea completă, abia în 2026 - Photo
Noutăți
Primul Ferrari electric va fi prezentat în trei faze. Lansarea completă, abia în 2026

Ferrari se pregătește să pășească în era electrică cu un model așteptat de întreaga industrie auto. Potrivit celor mai recente informații oficiale, producătorul italian va dezvălui primul

Inna