Introduceau ilegal mașinile în țară, apoi le vindeau prin diverse metode. Un grup infracțional, reținut de procurori

De Inna   |  5 Martie, 2025

Distribuie :

Un grup infracțional specializat în introducerea ilegală a mașinilor din Europa în Republica Moldova a fost destructurat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și ai Direcției de urmărire penală a INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS.

Din 2020 până în prezent, membrii grupului, având roluri bine definite, au introdus ilegal în țară automobile, piese auto și accesorii. Metoda utilizată presupunea scoaterea plăcuțelor de înmatriculare din țară fără a fi înregistrate în baza de date a Poliției de Frontieră. Ulterior, aceste plăcuțe erau montate pe alte mașini identice ca model, culoare, caroserie și caracteristici tehnice.

Autoturismele ajungeau fie pe piața auto ilegală din Republica Moldova, fie erau dezmembrate, iar unor vehicule li se modificau codurile VIN pentru a putea fi înregistrate și vândute ulterior.

Pentru acumularea probelor, mascații BPDS „Fulger” au efectuat 20 de percheziții la șase suspecți din municipiul Chișinău și raionul Strășeni. În urma acestora, au fost ridicate:

  • Nouă automobile de modele Toyota Auris, Toyota Avalon, Toyota Camry și Honda Accord;
  • 16.000 de euro proveniți din activitatea ilegală;
  • 51 de pașapoarte tehnice provizorii și acte privind proveniența automobilelor;
  • Droguri de tip cocaină, o armă și două bucăți de explozibil plastifiat, ascunse într-o sobă la domiciliul unuia dintre suspecți.

Până în prezent, patru persoane au fost audiate, iar automobilele ridicate vor fi supuse expertizei. Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor vehicule introduse ilegal în țară și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați.

Potrivit legislației, persoanele găsite vinovate de asemenea infracțiuni riscă între 4 și 10 ani de închisoare.

 

Recomandate:

Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S

Porsche continuă să redefinească performanța în segmentul electric prin noul Taycan Turbo GT, care a doborât recent un record important la Road Atlanta. Modelul 100% electric a parcurs tur

Inna
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e - Photo
Noutăți
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e

Honda își consolidează prezența în segmentul electric cu un nou concept urban, denumit Super EV, care va fi dezvăluit oficial în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, unul di

Inna
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură - Photo
Sociale
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în contextul executării unor lucrări majore de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare. În lunile iunie și iul

Inna
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare - Photo
Noutăți
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare

Audi a decis să schimbe radical direcția strategiei sale de electrificare. Deși anterior anunțase că va opri producția de modele cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2033, constr

Inna